Gestul lui Edi Iordănescu înainte ca naționala României să plece din hotel spre Frankfurt. Ce a făcut selecționerul
România poate ajunge în optimi la Euro și dacă pierde cu Slovacia, mâine, de la ora 19:00, la PRO TV și pe VOYO.
Iordănescu a apelat din nou la preotul român care slujește în singura biserica ortodoxă din orașul german în care stă naționala. Fotbaliștii n-au plecat spre Frankfurt până când n-au fost vizitați de preot.
Protosinghel Dr. Ghelasie Păcurar: „I-am simțit optimști și cu încredere în Dumnezeu. Le-am transmis același mesaj ca și prima dată: Să îl pună pe Dumnezeu în viața lor pe primul loc.” Reporter: „Credeți că se califică.” Protosinghel Dr. Ghelasie Păcurar: „Sunt convins!”
Spre deosebire de meciurile cu Ucraina și Belgia, la care naționala a călătorit cu trenul la Munchen și Koln, acum românii au mers cu autocarul până la Frankfurt, unde va fi partida cu Slovacia. Fanii români i-au așteptat pe jucători în fața hotelului.
Reporter: De la cine vreți autograf?
Copii: „De la Moldovan, Drăgușin și Ianis Hagi”.
La sosirea naționalei la hotelul din Frankfurt, Ianis Hagi a fost singurul care s-a oprit să facă poze și să dea autografe.
Nicolae Stanciu: „Sper să reușim să îi răsplătim cu o calificare. Ceea ce ne-au făcut să simțim în meciul de la Munchen împotriva Ucrainei cred că niciunul dintre noi nu va mai putea să simtă așa ceva. A fost ceva unic care va rămâne cu noi pentru tot restul vieții”.
Fanii români au dat buzna și la antrenamentul naționalei, iar forțele de ordine au făcut față cu greu situației. Fotbaliștii români le-au făcut pe plac suporterilor.
România e și mai aproape de calificare, după rezultatul Italiei. Campioana Europei a dat gol la ultima fază, în minutul 98, și a făcut 1-1 cu Croația. Egalul Italiei poate duce România în optimi și dacă naționala lui Iordănescu pierde cu Slovacia. E nevoie ca în celălalt meci din grupa României, Belgia să câștige cu Ucraina. Dacă ajunge în optimi, națională României poate avea un meci cu Olanda, Anglia sau Franța.
Sursa: Pro TV
Etichete: edi iordanescu , nationala romaniei , euro 2024
Dată publicare: 25-06-2024 19:14