Ce scrie presa internațională despre victoria extraordinară a României de la EURO 2024. „Ucraina habar nu are ce a lovit-o"
Your browser doesn't support HTML5 video.
„Este momentul nostru, este drumul nostru, noi îl scriem”, sunt vorbele cu care antrenorul Edi Iordănescu și-a condus echipa, despre care acum vorbește toată Europa.
„Generația modernă a românilor poate să producă propriile legende", scrie presa britanică despre o națională renăscută, care a adus o explozie de bucurie în inimile oamenilor, după 24 de ani.
„Un zid galben de oameni care ne-au arătat adevarata magie a Campionatului European de fotbal!", așa au fost descriși suporterii români de presa germană la finalul unei zile istorice pentru fotbalul nostru. Tricolorii au mulțumit galeriei - cea mai mare care a însoțit până acum în afara țării echipa națională. În scurt timp râuri de galben se revărsau pe străzile din Munchen. Un succes istoric au spus într-un glas și românii care au umplut piața Marienplatz, și au arborat tricolorul în vârful turnului catedralei Sf. Petru. Suporter: „Am rămas uimit că am câștigat cu 3-0. Istorie. Istorie.”
Suporter: „Cel mai bun meci din ultimii 20 de ani.” Suporter: „A fost un meci formidabil. S-a facut pielea de găina pe mine la toate golurile. Cu Dumnezeu înainte să câștigăm și următorul meci, să ieșim din grupe.” „Suntem mândri de voi, oricare ar fi rezultatul" - cu acest gând s-au adunat mii de suflete să susțină cea mai criticată generație care a reușit însă după 8 ani de absență de la un campionat important, o calificare surprinzătoare! Edi Iordănescu: „E momentul nostru, e drumul nostru, noi îl scriem, nimeni nu-l scrie în locul nostru.” Insuflețiți de energia fantastică a antrenorului Edi Iordănescu, de iubirea fanilor, de dragostea și susținerea familiilor lor, fotbaliștii din noua generație au decis să lupte împreună pentru victorie.
Euforia românilor și patima cu care au sărbătorit victoria echipei naționale i-au impresionat și pe străini. Străin: „Felicitări! Minunat! Este o nebunie. Ne place!”
Străin: „Sunt din Argentina. Bunicul meu a fost din România! Trăiască România!” Presa internațională se înclină în fața triumfului surprinzător al României - care, dintr-odată, "a devenit naționala favorită a tuturor". "România istorică" - scrie L' Equipe. Iar The Guardian explică "Această performanță denotă calitate autentică. Ucraina habar nu are ce a lovit-o"! Reputatul jurnalist britanic Nick Ames - autorul cronicii - a făcut o analogie între meciurile de neuitat ale Generației de Aur și incredibila schimbare la față a actualei naționale. „Generația modernă a românilor poate să producă propriile legende" - crede editorialistul.
După meci, tricolorii au luat trenul și s-au întors în cantonament în Wursburg unde au fost așteptați cu focuri de articii. Acolo se vor reface și se vor antrena până vineri când vor pleca la Kholn unde, sămbătă la ora 22 vor avea următorul meci din grupa E, cu Belgia. 30 de mii de fani și-au anunțat prezența în tribunele de pe Stadium Kholn. Românii vor lua cu asalt o arenă cu doar 45 de mii de locuri. Partida este sold out insă fanii care mai visează să prindă un loc în tribune pot urmări siteul UEFA unde există posibilitatea ca în ziua meciului să mai fie scoase la vânzare bilete. De asemenea, se mai găsesc bilete pe site-urile de revânzare. Emoțiile și speranțele pentru meciul cu Belgia se simt deja. Jurnaliștii belgienii scriu și ei despre victoria Romaniei. Dacă până ieri tricolorii nu prea erau luați în seamă de belgieni, acum ne-au prins frica. Aveți grijă la contraatacurile rapide și la șuturile de la distanță ale României - noteaza un site de sport. Iar atacanții belgieni sunt avertizați că "Drăgușin este patronul din apărare".