Naționala Cehiei, evacuată din avion chiar înainte de decolare. Incidentul care le-a anulat deplasarea
Echipa era deja în avion şi gata de decolare în momentul declanşării topoganului, relatează News.ro.
Fotbalistul Alex Kral a postat oe Instagram Stories şi pe Twitter imagini cu topoganul. Acesta fiind declanşat, uşa nu a mai putut fi închisă şi era exclus ca avionul să decoleze.
Kral a notat că a avut zboruri întârziate din tot felul de motive, inclusiv din cauza covid, însă pentru prima dată i se întâmplă să se declanşeze accidental topoganul pentru evacuare.
Toată echipa a fost nevoită să coboare din avion şi să plece cu alt aparat de zbor, mai târziu. Din cauza întârzierii semnificative, naţionala Cehiei nu se va putea antrena pe Puskas Arena.
“Naţionala Cehiei se va antrena la Praga, contrar planurilor originale, din cauza unor probleme tehnice la avion, şi se va deplasa la Budapesta mai târziu, către seară”, se arată pe contul oficial al reprezentativei.
În această vară, echipa Cehiei a făcut deplasările pentru meciuri cu un avion privat.
Naţionala Cehiei va întâlni Olanda, duminică, de la ora 19.00, pe Puskas Arena din Budapesta, în optimile de finală ale Campionatului European.