Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Inter Milano respinge speculațiile. Ce a declarat directorul clubului despre situația lui Christian Eriksen

Directorul clubului Inter Milano, Giuseppe Marotta, a respins speculaţiile conform cărora mijlocaşul Christian Eriksen, care s-a prăbuşit pe gazon în timpul meciului Danemarca - Finlanda de la EURO 2020, ar fi fost infectat anterior cu COVID-19.

"Nu a avut Covid-19 şi nici nu a fost vaccinat", a declarat Marotta pentru RAI Sport, precizând că membrii staff-ul medical al naţionalei daneze sunt cei care trebuie să ofere informaţii în privinţa stării lui Eriksen, însă Inter a ţinut legătura cu aceştia, relatează Agerpres.

"Pot să vă spun că serviciul medical al lui Inter a fost în contact cu ei", a adăugat oficialul italian.

Christian Eriksen, victima unei crize cardiace în prima repriză a partidei de la Copenhaga, este în continuare spitalizat, în stare stabilă, a anunţat duminică Federaţia daneză de fotbal (DBU).

"În această dimineaţă am vorbit cu Christian Eriksen care i-a salutat pe coechipierii săi. Starea sa este stabilă şi este în continuare spitalizat pentru examene suplimentare", a indicat DBU într-un comunicat postat pe Twitter.

Citește și
EURO 2020
Centrul Vechi al Capitalei, animat de suporterii Austriei și ai Macedoniei de Nord

În minutul 43 al meciului Danemarca - Finlanda, Eriksen s-a prăbuşit brusc pe teren, fără să fie atins de vreun adversar, iar personalul medical a intervenit rapid pentru a-l resuscita, înainte ca jucătorul să fie transportat la spital.

"Am reuşit să-l aducem 'înapoi' pe Christian", a spus medicul echipei naţionale daneze, Martin Boesen.

Meciul s-a reluat după o întrerupere de aproape două ore, fiind câştigat cu 1-0 de finlandezi.

"A fost o seară tristă din toate punctele de vedere, necazurile lui Christian Eriksen eclipsând evident orice altceva", a adăugat Federaţia daneză în comunicatul său.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult