EURO 2020: Anglia a învins Cehia (1-0) şi a câştigat Grupa D
Anglia, Croaţia şi Cehia s-au calificat în optimile de finală ale Euro-2020, după rezultatele meciurilor de marţi, din ultima etapă a Grupei D. Scoţia a părăsit competiţia.
Echipa antrenată de Gareth Southgate, fără a impresiona, s-a impus prin golul lui Raheem Sterling (12), cel care adusese şi prima victorie a englezilor, 1-0 cu Croaţia.
Anglia va juca în optimi contra echipei clasate pe locul secund în Grupa F, în data de 29 iunie, pe Wembley.
Selecţionata Albionului a început în forţă jocul şi a avut o bară în min. 2, când Sterling, lansat excelent de Shaw, a trimis un lob peste portarul Vaclik, dar balonul a lovit stâlpul porţii cehe.
În min. 12, micuţul Sterling s-a aflat la finalizare şi a reluat cu capul centrarea lui Grealish.
Anglia a mai avut o ocazie prin Kane (26), lansat excelent de Maguire, atacantul lui Tottenham şutând la colţul lung, dar Vaclik a apărat.
Cehia a avut un reviriment în joc şi a reuşit să îşi creeze şi ea ocazii bune de gol. Holes (28) a şutat de la aproape 30 de metri, dar Pickford a respins. Apoi, Soucek (29) a şutat din careu, însă Maguire a blocat salvator. Mijlocaşul echipei West Ham United s-a remarcat şi în min. 35, când a tras din careu, milimetric pe lângă poarta lui Pickford.
Anglia a mai fost periculoasă în min. 37, când centrarea lui Shaw a fost deviată de Coufal, dar Vaclik a respins de lângă bară.
Repriza secundă a fost anostă, englezii nedorind să mai rişte prea mult, în timp ce cehii nu au putut mai mult, astfel că jocul s-a desfăşurat mai mult între cele două careuri, fără ocazii de gol.
Sterling (55) a avut o şansă notabilă, dar a fost deposedat în careul ceh de Celustka.
De partea cealaltă, poate fi remarcat şutul lui Pekhart (83), de la 16 metri, pe lângă ţintă.
Anglia a marcat în min. 87, prin Henderson (aflat la selecţia cu numărul 60), dar golul a fost anulat pentru ofsaid.
Cele două echipe s-au înfruntat şi în martie 2019 pe Wembley, Anglia câştigând cu 5-0.
Ambele formaţii erau deja calificate în optimi înaintea partidei.
Cehia, care nu va conta în meciul următor pe fundaşul stânga Jan Boril (suspendat), a terminat grupa pe locul al treilea şi va avea un meci dificil în optimi.
Cehia - Anglia 0-1 (0-1) A marcat: Raheem Sterling (12). Londra, Stadionul Wembley: 19.104 spectatori EURO 2020 - Grupa D
Au evoluat echipele: Cehia: 1. Tomas Vaclik - 5. Vladimir Coufal, 3. Ondrej Celustka, 6. Tomas Kalas, 18. Jan Boril - 9. Tomas Holes (20. Matej Vydra, 84), 15. Tomas Soucek - 12. Lukas Masopust (19. Adam Hlozek, 64), 8. Vladimir Darida (căpitan; 21. Alex Kral, 64), 14. Jakub Jankto (13. Petr Sevcik, 46) - 10. Patrik Schick (24. Tomas Pekhart, 76). Selecţioner: Jaroslav Silhavy. Rezerve neutilizate: 16. Ales Mandous - 23. Tomas Koubek - 2. Pavel Kaderabek, 4. Jakub Brabec, 7. Antonin Barak, 11. Michael Krmencik, 22. Ales Mateju. Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Kyle Walker, 5. John Stones (15. Tyrone Mings, 79), 6. Harry Maguire, 3. Luke Shaw - 14. Kalvin Phillips, 4. Declan Rice (8. Jordan Henderson, 46) - 25. Bukayo Saka (17. Jadon Sancho, 84), 7. Jack Grealish (26. Jude Bellingham, 68), 10. Raheem Sterling (11. Marcus Rashford, 67) - 9. Harry Kane (căpitan). Selecţioner: Gareth Southgate. Rezerve neutilizate: 13. Aaron Ramsdale, 23. Sam Johnstone - 12. Kieran Trippier, 16. Conor Coady, 18. Dominic Calvert-Lewin, 22. Ben White, 24. Reece James.
Arbitru: Artur Dias; arbitri asistenţi: Rui Tavares, Paulo Soares (toţi din Portugalia); al patrulea oficial: Srdjan Jovanovic; arbitru de rezervă: Uros Stojkovic (ambii din Serbia) Arbitru video: Joao Pinheiro (Portugalia); arbitri asistenţi video: Paolo Valeri, Filippo Meli, Massimiliano Irrati (toţi din Italia) Delegat UEFA: Myrsini Psarropoulou (Grecia), observator UEFA pentru arbitri: David Fernandez Borbalan (Spania) Cartonaş galben: Boril (61).