Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zahărul în cantitate mare în sânge deranjează toate celulele sistemului imunitar

Your browser doesn't support HTML5 video.

Prea mult zahăr în sânge. Adică hiperglicemie. Suferă şi alveole pulmonare, micile balonaşe, prin care respirăm.

Schimbul de gaze nu se mai face printr-o membrană suplă, ci prin cicatrici. Explicăm cum apare legătura dintre diabet şi respiraţia deficitară.

Zahărul în cantitate mare deranjează toate celulele sistemului imunitar. Care circulă tot prin sânge.

Andreea Groza: Cum afectează hiperglicemia sistemul imunitar?

Dr. Răzvan Vasilescu: Cu cât glicemia e mai mare, cu atât sistemul imunitar e mai afectat. Sunt frecvente la pacientul diabetic infecțiile respiratorii, urinare, genitale, cutanate. Dacă unui diabetic controlat, care nu a făcut un exces alimentar, îi crește glicemia, trebuie să vină la medic! Să nu piardă timpul. Căutăm o sursă de infecție.

Glicemia peste 126, vorbim deja de diabet de tip 2. În majoritatea cazurilor, apare după ce acumulaţi kilograme în plus. Suferă nu doar sistemul imunitar, ci şi plămânii.

Dr. Mircea Nicolae Panduru: „Medic specialist diabet şi nutriţie. În interior abdomenului există țesut adipos care împinge diafragma şi plămânul. Diafragma este principalul ventilator al plămânului. Nu mai poate să se expandeze din cauza acestei grăsimi viscerale. Ventilaţia e oricum afectată.”

Şi mai vedem un efect în alveolele pulmonare. Balonaşele prin care respirăm.

Prea mult zahăr în sânge? Acesta se lipeşte de proteinele din care suntem construiţi. Le modifică structura, adică le face mai puţin elastice. Efectul, nedorit, se vede dramatic în alveolele pulmonare.

Dr. Mircea Nicolae Panduru, medic specialist diabet şi nutriţie: „Membrana prin care se face schimbul de gaze între plămâni, adică oxigenul intră în sânge şi CO2 iese. Această membrană e fibrozată. Ca un fel de cicatrice. Această cicatrice a diabetului care înseamnă pierderea elasticităţii – schimbul de gaze se face greu.”

Acestea sunt două motive pentru care, în cazul unei infecţii respiratorii, suferinţa pulmonară e mare. Dacă aveţi deja glicemii mari.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult