Progres în tratamentul oncologic. Cum îmbunătățesc tehnologia și intervențiile precise rata de supraviețuire a pacienților
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vin în ajutor tehnicile care presupun colorarea zonelor afectate.
O formațiune suspectă, descoperită la nivelul sânului, implică așa numita puncție biopsie. Dacă rezultatul biopsiei arată cancer, atunci comisia oncologică decide etapele tratamentului.
Pentru peste 50% dintre paciente, tratamentul înainte de operație face ca tumora să nu mai fie vizibilă imagistic. De aceea, înainte de tratamentul făcut de medicul oncolog, în tumoră se pune un marcaj metalic, care va putea fi vizibil în timpul operației.
Daniela Zob, medic primar oncologie medicală: „Apărând răspunsul complet, dacă ai marcat, ai pus un clip metalic înainte de tratamentul adjuvant, când te gândești că ai răspuns complet astfel încât anatomo-patologul poate să spună că nu mai există nicio celulă tumorală, dacă ai reușit prin tratament oncologic – asta se reflectă în supraviețuire”.
Chiar dacă tumora nu mai e vizibilă, se face intervenție chirurgicală în locul unde a fost aceasta. Plus așa numita biopsie de ganglion santinelă. Adică biopsia ganglionilor apropiați tumorii, care ar putea fi invadați de celule canceroase.
Alexandru Blidaru, medic primar chirurgie oncologică: „Așa numita chirurgie minimalistă în care se extirpă tumora, dacă pacienta a făcut tratament sistemic, se extirpă numai zona unde a fost tumora, ceea ce este un prognostic foarte bun și se face biopsie de ganglion santinelă. Ganglionul santinelă se numește ganglion santinelă, dar poate să fie unul sau mai mulți. Pot fi până la 6 ganglioni, care să reprezinte situația fidelă din axilă”.
În timpul operației, echipa chirurgicală poate să folosească, pentru siguranță, culori. Verdele de îndocianină colorează ganglionii santinelă invadați de tumoră.
Alexandru Blidaru, medic primar chirurgie oncologică: „Pentru a fi siguri că nu pierdem niciun ganglion santinelă, pentru a crește rata de idetificare și pentru a scădea riscul de fals negativ - adică de a lăsa ganglioni invadați în axilă folosim și aceasta substanță, care în anumite situații devine fluorencentă”.
Aceste tratamente avansate au mărit speranța de supraviețuire.