Doctor de bine. Ce face AI când ne fracturăm un dinte?
Your browser doesn't support HTML5 video.
Andreea Groza: Începeți o lucrare stomatologică cu imagini video ale cavității orale. De ce?
Dr. Laura Olariu: Cu o scanare intraorală, spunem noi, care e rapidă, dă date foarte exacte, micronice chiar.
Ulterior, coroborăm informațiile din cavitatea orală cu scanning-ul facial, cu liniile feței. Le integrăm într-un program. Când facem un dinte, de exemplu, computerul precizează deviații minine ale pacientului față de normal. Și, practic, nu avem cum să greșim.
Andreea Groza: Când pacientului îi lipește un dinte sau îi lipsesc mai mulți, ce faceți prin AI?
Dr. Laura Olariu: Realizăm o machetă digitală a viitoarei lucrări, apoi putem pune implanturi prin chirurgie ghidată, putem face adiții osoase, adiții de gingie, punem coroane.
Andreea Groza: Ce înseamnă chirurgie ghidată în cavitatea orală?
Dr. Laura Olariu: Înseamnă, în primul rând, eliminarea erorilor. Înaintea intervenției, vizualizăm poziția implantului, necesarul de adiție osoasă, necesarul de gingie. Creăm macheta lucrării, o printăm în plastic. Acest print îl folosim la final și verificăm lucrarea realizată.
Andreea Groza: Ca pacient, văd dinții înainte de final?
Dr. Laura Olariu: Da, pacientul își poate exprima opinia înainte. Poate să ceară ajustări estetice. Noi trebuie să ne asigurăm că lucrarea e funcțională, adică va vorbi bine, va mânca bine.
Andreea Groza: După o fractură dentară în care am pierdut doar o parte din dinte, ce puteți realiza?
Dr. Laura Olariu: Până acum, puteam să punem o plombă, un material compozit, care însă e supus colorației. Acum facem fațete parțiale, din porțelan. Reconstruim digital suprafața pierdută și o reconstruim apoi în ceramică. Nu se vede că nu e dintele pacientului și are rezistență extraodinară în timp, inclusiv estetică.