Cum ne afectează dacă avem prea mult zahăr în sânge și când apare diabetul de tip 2
Your browser doesn't support HTML5 video.
Modificările apar chiar la nivelul alveolelor pulmonare, micile balonașe prin care respirăm. Detalii acum, la ”Doctor de bine”.
Prea mult zahăr în sânge. Adică hiperglicemie. Zahărul în cantitate mare deranjează toate celulele sistemului imunitar. Care circulă tot prin sânge.
”Andreea Groza: Cum afectează hiperglicemia sistemul imunitar? Dr. Răzvan Vasilescu: Hiperglicemia scade imunitatea. Acționează la nivelul celulelor imunitare. Împiedică procesul de apărare. Cu cât glicemia e mai mare, cu atât sistemul imunitar e mai afectat. Sunt frecvente la pacientul diabetic infecțiile respiratorii, urinare, genitale, cutanate. Dacă unui diabetic controlat, care nu a făcut un exces alimentar, îi crește glicemia, trebuie să vină la medic! Să nu piardă timpul. Căutăm o sursă de infecție”.
Glicemia peste 126- vorbim deja de diabet de tip 2. În majoritatea cazurilor, apare după ce acumulați kilograme în plus. Suferă nu doar sistemul imunitar. Ci și plămânii. Vedem aici mușchiul numit diafragmă. Cu ajutorul acestuia respirăm.
Zahărul din sânge modifică structura proteinelorDr. Mircea Nicolae Panduru, medic specialist diabet și nutriție: ”În interior există țesutul adipos care împinge diafragma și plămânul. Diafragma este principalul ventilator al plămânului. Nu mai poate să se expandeze din cauza acestei grăsimi viscerale. Ventilația e oricum afectată”.
Și mai vedem un efect în alveolele pulmonare. Balonașele prin care respirăm.
Prea mult zahăr în sânge? Acesta se lipește de proteinele din care suntem construiți. Le modifică structura, adică le face mai puțin elastice. Le zaharisește. Efectul, nedorit, se vede dramatic în alveolele pulmonare.
Dr. Mircea Nicolae Panduru, medic specialist diabet și nutriție: ”Membrana prin care se face schimbul de gaze între plămâni, adică oxigenul intră în sânge și CO2 iese, această membrană e fibrozată. Ca un fel de cicatrice. Această cicatrice a diabetului care înseamnă pierderea elasticității – schimbul de gaze se face greu”.
Acestea sunt două motive pentru care, în cazul unei infecții respiratorii, suferința pulmonară e mare. Dacă aveți deja glicemii mari.