Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum apare ficatul gras la vârstă mică. Între 7 și 9 ani e perioada cea mai periculoasă pentru obezitate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cum pot să repar ficatul gras? Scad între 10 și 15% din greutatea corporală. Rezultă că și grăsimea depusă în ficat scade.

Această recomandare vizează și copii supraponderali, care au grăsime în ficat.

Insulină non-stop produce pancreasul, dacă cel mic ronțăie toată ziua. Orice. Ne explică medicul pediatru Steluța Boroghină.

Dr. Steluța Boroghină, medic primar pediatru: „Ne-am obișnuit, stând la televizor, să ronțăim în continuu, este cumva un reflex, problema este că organismul este scăldat în insulină.”

Flux continuu de insulină înseamnă că pancreasul, organul care o produce, lucrează non-stop.

Dr. Steluța Boroghină, medic primar pediatru: „Nu putem să-l folosim non-stop, ar fi ca un motor care până la urmă ajunge să meargă în gol. Un copil trebuie să mănânce 3 mese principale pe zi, eventual cu un singur fel, nu e obligatoriu să avem 3 feluri la o masă, 3 mese și 2 gustări este arhisuficient pentru un copil peste 3 ani. La adolescent sunt suficiente doar cele 3 mese principale.”

Aceasta e ordinea pe care o impune, în mod corect, pancreasul uman.

Toate alimentele se transformă în glucoză în sânge. În mod normal, în copilărie și pentru tot restul vieții, glucoza trebuie să plece din sânge în mușchi. Dar este combustibilul perfect pentru mușchi, doar dacă vă mișcați.

În mușchi, o parte din glucoză e folosită în mișcare, o parte transformată, corect, în combustibil de rezervă.

Copilul ronțăie toată ziua. Și nu se mișcă. Ce face glucoza din sânge?

Dr. Steluța Boroghină, medic primar pediatru: „În loc să se ducă în muşchi, se depune în ficat. Se duce și depune în aceste grăsimi trigliceride.”

Glucoza din sânge, neconsumată, întră în grăsimile numite trigliceride. Le vedeți în buletinul de analize. Acestor grăsimi le place să meargă în ficat. Și să se depună aici.

Așa apare ficatul gras la vârstă mică. Între 7 și 9 ani e perioada cea mai periculoasă pentru obezitate, dar și pentru ficat gras. Un dulce înainte de activitate fizică e chiar recomandat. Glucoza obținută astfel se duce direct în muşchi și se consumă. Fenomen benefic pentru copilaș. De altfel, în privința mișcării, Organizația Mondială a Sănătății spune că, până la 5 ani, un copil trebuie să se joace non-stop. Dar nu într-un ecran. Ci cu efort fizic. Iar după 5 ani, să aibă cel puțin o oră pe zi de joacă cu activitate fizică intensă.

În copilărie, cu mișcare și cu scădere în greutate, 10-15% dispare ficatul gras. Se însănătoșește.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult