Zahărul, fructoza ori sucroza lovesc direct sistemul imunitar uman. Alimentele care trebuie consumate cu moderație
Your browser doesn't support HTML5 video.
De ce să nu consumaţi cantiati uriaşe de zahăr iarna? Nu doar pentru că vă îngrăşaţi - ne spun specialiştii. Ci şi pentru că celule ale sistemului imunitar devin ineficiente. Şi vă apăra prost de eventuale virusuri ori bacterii.
Zahărul din sânge, numit glicemie, trebuie dus în celule, unde este transformat în energie. Îl transportă hormonul numit insulina, produs de pancreas. Dacă pancreasul nu mai produce suficientă insulină, apare boala numită diabet. Dar glicemia e periculoasă când ajunge la 100 – în buletinul de analize.
Catrinel Macovei medic primar: ”De mutle ori descoperim glicemii mari. Unele persoane nu se îngrijorează când au glicemie de 300-400”.
Glicemia mai mare de 100 nu doare. Produce însă pagube biologice uriaşe. De aceea, o dată la 6 luni trebuie testată. În rest, încercaţi ca masa de seară să nu conţină fructe, dulciuri şi cantităţi exagerate de alimente.
Chiar dacă glicemia nu rămâne mare, după ce mâncaţi zahăr, pentru că pancresul funcţionează, sistemul imunitar suferă.
Cătălin Carstoveanu medic primar terapie intensivă ”Maria Curie”: ”Dacă te uiţi la microscop într-un anumit fel o să observi că leucocitul tău e incompetent imunitar, paralizat total. Nu poate elibera ce trebuie în lupta cu microbii”.
Leucocitele sau celulele albe fac parte din sistemul imunitar. Vă apăra de bolile infecţioase. Zahărul, fructoza, glucoza ori sucroza le atacă direct, timp de 6 ore, după consum! Vorbim despre orice om sănătos, cu glicemia sub 100.
Cătălin Carstoveanu : ”Cel care are 3 cifre, cu cât e mai mare, cu atât e mai grav şi este expus infecţiilor”.
Zahăr, fructoză, glucoză ori sucroză - găsim în dulciuri, aluaturi, mezeluri, sosuri din comerţ, dar şi în murături. Încercaţi să limitaţi la minimum aceste alimente.
Zahărul, fructoza, glucoza şi sucroza sunt diferite de amidon, pe care îl găsim în cartofi ori în banane. Amidonul nu loveşte sistemul imunitar!
Spre exemplu, un cartof copt şi răcit conţine amidon de calitate, care nu face pagube. Dimpotrivă, ajută bacteriile bune din colon, parte din apărare, să funcţioneze normal.
Zahărul, fructoza, glucoza şi sucroza sunt cu atât mai nocive cu cât depăşesc 100 de grame într-o zi.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: sistem imunitar , bacterii , zahăr , virusuri , fructoza
Dată publicare: 04-11-2020 08:28