Două cupluri tinere din 10 nu pot avea urmaşi în România. Care este principala cauză
Your browser doesn't support HTML5 video.
Să nu apară o sarcină înseamnă întotdeauna o afecțiune care trebuie identificată rapid. În Europa de Vest, un cuplu din 6 are probleme de infertilitate. În România, un cuplu din 5, ne spune un studiu făcut anul acesta. Nu suntem diferiţi de vestici, dar ”ceea ce ne facem probleme, şi asta e specific României, e că oamenii nu se duc la doctor, adică peste 80% din cuplurile care au probleme de infertilitate. Ce înseamnă? Am contact neprotejat un an şi nu obţin o sarcină. Nu se duc la doctor şi stau acasă. E un procent mult mai mare decât restul Europei”, explică Andreas Vythoulkas, specialist infertilitate.
Infertilitatea nu este o boală, ci consecinţa unei boli sau a unei disfuncţii. Ne referim la ambele sexe. În cazul femeilor, trecerea timpului înseamnă şi consumarea materialului genetic. Pe care îl găsim în ovare. Pentru acest fenomen natural nu există nici un fel de terapie.
”Ajung după câţiva ani să fie femeie, să aibă 42-44 de ani şi când ajung la noi e deja prea târziu şi nu este târziu din cauza problemei pe care au avut-o şi e cauza infertilităţi şi din cauza vârstei, asta nu putem să o modificăm”, explică Andreas Vythoulkas, specialist infertilitate.
95% dintre cuplurile care nu reuşesc să conceapă în decursul unui an, odată ce ajung la medic, primesc diagnosticul de certitudine.
În cazul unui mic procent nu există cauze medicale dovedite. Analizele sunt normale. Totuşi, sarcina nu apare. Situaţia se numeşte infertilitate de cauză necunoscută. Adică celulele reproducătoare au un defect.
”Știm că femeile formează o dată pe lună un ovocit, îl mătură şi îl elimină în peritoneu şi dacă acesta nu e bun şi matur, nu va forma embrion. Este boală în celulele ovariane în ovar, iar noi nu putem să evaluăm decât la microscop”, susține Ruxandra Dumitrescu, specialist infertilitate.
După sunt extrase câteva celule direct din ovar, iar embrionul se formează ulterior în laborator.
În cazul bărbaţilor, azoospermie se numeşte defectul care înseamnă zero spermatozoizi în lichidul seminal. Şi în cazul acestei boli e posibilă apariţia unui embrion cu material genetic propriu. Dar numai în laborator.
”Pacienţii cu azoospermie, cu absenţă de sparmatozoizi în spermă, pot să meargă spre o biopsie de testicul care poate să preleveze celule tinere din testicul, noi le maturăm în laborator şi putem să facem embrionul. Avem cazuri cu 6-7 celule în loc de 20.0000 din care s-au făcut 3 embrioni şi au născut un copil sanătos la termen doamnele respective”, a precizat Ruxandra Dumitrescu, specialist infertilitate.
Aceste analize ţintite vă scutesc de pierderea timpului în detrimentul dumneavoastră, dacă vă doriţi un copilaş.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!