Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Depresia în rândul copiilor. Cum îi afectează comparația socială

Your browser doesn't support HTML5 video.

Conform legii, un medic nu are voie să facă public diagnosticul pe care i l-a pus unui pacient. V-ați gândit vreodată de ce învățătorii sau profesorii fac asta?

De ce este permis ca un cadru didactic să noteze, în fața clasei, un copil - dând astfel naștere unei fisuri periculoase în universul celui mic. Comparația socială poate duce la anxietate și depresie.

Prof.univ.dr. Ovidiu Panisoara, Facultatea de Psihologie: „Eu întreb studenții: care este salariul pe care și l-ar dori, fără să exagereze? Dublăm cifra aia. Și de mâine ești angajat! Păi ești că Albă-ca-Zăpada, apar păsărele și ciripesc în jurul tău. Până când afli: colegul tău a negociat un salariu de trei ori mai mare, nu de două ori. Tu, care ar trebuie să fii mulțumit că ai primit de două ori, ești nefericit pentru că celălalt a negociat de trei ori. Ne duce la depresie”.

În 2018, Organizația Mondială a Sănătății a făcut un studiu în 17 țări. O singură întrebare le-a fost adresată participanților:

"Câte episoade de depresie ați avut anul trecut?"

Citește și
adolescentă deprimată
2 din 10 adolescenţi suferă de depresii şi au probleme la şcoală. Ce pot face părinţii

O persoană din trei a admis că a trecut prin cel puțin un astfel de moment.

Ne mutăm în curtea școlii. În cele mai multe țări vestice există, în prezent, un carnet electronic. Notele le știe profesorul și le află doar elevul în cauză și părintele. Cum se întâmplă în școala de stat din România?

„Ai luat un cinci!”

Nota este recitată în fața clasei, pentru că așa se face de zeci de ani în școală. Notă este asemănătoare diagnosticului medical.

Întrebam părinții: După o consultație medicală, ați vrea că medicul să vină în fața colegilor dumneavoastră să recite în gura mare cât de prost stați cu inima, cu rinichii, cu psihicul? Ce poate fi mai neplăcut? Mai jenant? Mai demotivant?

Prof.univ.dr. Ovidiu Panisoara, Facultatea de Psihologie: „Evaluarea e bună în sine pentru că aflăm la ce nivel suntem. Ar trebui să aibă o funcție de disgnostic, dar nu în modul negativ”.

Evaluarea prin notă se poate dovedi, așadar, o cale corectă, doar dacă se face în raport cu cel în cauză. Adică, la începutul anului școlar sunt la un nivel. Progresul îmi este analizat în raport cu acest punct de plecare, iar evoluția îmi este comunicată doar mie. Abia așa vorbim despre motivație și construirea încrederii în propria persoană.

Prof.univ.dr. Ovidiu Panisoara, Facultatea de Psihologie: „Să luăm un exemplu: un elev care e destul de slab comparativ cu nivelul clasei, orice ar face va rămâne în zona de elev slab. Și eu compar într-o clasă elevii - deja am o problemă! Iar comparația socială - capra vecinului. Societatea română învață din familie că trebuie să fii mai frumos ca celălalt. Că nu trebuie să fii bogat, ci mai bogat decât celălalt. Este o comparație păguboasă”.

„Ajungem să avem nivelul de creștere a depresiei la populație extrem de mare. Unde am putea să facem o schimbare? Nu în familie, că este mai dificil. Acolo nu avem profesioniști în educație, în școală avem profesioniști în educație”.

„Nu ar trebui să mai intereze nivelul clasei. Eu am obținut o notă pentru ce pot eu, în raport cu mine!”.

Ce poate să facă părintele? Să joace în echipă cu cel mic. Să se bucure și să arate asta. Să îi spună copilului că e încântat că sunt împreună. Nu să sară să îl întrebe ce a făcut la școală, ce note a mai luat și, mai ales, cum s-au descurcat ceilalți copii din clasă, ne explică medicul psihiatru care coordonează Centrul pentru Prevenirea Tentativelor de Suicid la Copii și Adolescenți.

Elena Branaru, medic primar psihiatrie pediatrică: „Un copil dacă este trist, nefericit, dacă are performanțe proaste la școală, ar fi bine să te duci undeva să întrebi. Nu să-l consideri prost pentru că nu are performanțe bune la școală! Oricum școala e neprietenoasă. E foarte importat să vorbim de la om la om, nu de la poză la poză”

Rețineți așadar: raportarea la exterior, la alții, atrage de cele mai multe ori nelinișitea, prima cărămidă a zidului uneori imposibil de străpuns al anxietății și depresiei.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult