De ce nu slăbim, deși ținem diete. Cum ne afectează excesul de estrogen silueta și ce analize trebuie făcute
Your browser doesn't support HTML5 video.
Încercăm astăzi un alt fel de abordare în privința siluetei. Pornim discuția de la estrogen. Un hormon care, secretat în exces, are efecte secundare la nivelul unor organe dependente de această substanță. Până la costum, așadar, începeți vara cu investigații imagistice ale sânului și o ecografie ginecologică.
Dimensiunile de plajă. Dorite de ambele sexe. În aceste standarde nu intră pic de grăsime. Dar, indiferent de costumul de baie, puțină grăsime pe suprafața corporală nu strică, ci ne ajută să supraviețuim. Începe să strice în momentul în care înfășoară organele interne. În acest moment, devine nocivă pt sănătatea generală.
Prof. dr. Constantin Ionescu-Tîrgoviște, medic primar diabet și nutritie: “Testul adipos are o funcție fizilogice importantă, dar excesul - când se depășește capacitatea lui, lipidele nu mai sunt depozitate în țesutul adipos, unde sunt protejate, ci în mușchi, în ficat, în inimă.”
Dr. Claudia Teodorescu, medic primar radiolog: “În acest țesut, în surplus, sunt stocați hormoni estrogeni. Această grăsime nu doar că nu e bună, dar avem și hormoni estrogen stocați în acest tesut.”
Hormonii estrogeni sunt produși, în mod normal, în ovare și în glandele suprarenale. La femei sunt compensați de progesteron. Acest joc hormonal debutează odată cu prima menstruație și se termină la menopauza. Are impact direct la nivelul sânilor, dar și al aparatului genital feminin.
De aceea, în fiecare an - iar acum e momentul ideal - testați imagistic aceste organe. La persoanele cu prea multă grăsime, acest țesut produce și stochează hormoni estrogeni. Organismul nu are nevoie de ei în exces. E și motivul pentru care devin agresivi, iar riscul de cancer crește.
Cum testăm sânul? Ecografie, mamografie sau RMN? De la 20 de ani, spun medicii, este recomandată o ecografie mamară anual. De control. Nu are niciun risc! După vârsta de 40 de ani, dar și în cazul unor suspiciuni apărute la ecografie, se recomandă mamografia cu biopsie ghidată de computer.
Dr. Claudia Teodorescu: “Biopsia aceasta, la mamografie o utilizăm pentru formațiuni sau modificări care sunt vizibile exclusiv pe mamografie, pt microcalcifieri, care altfel nu le poate depista nici RMN-ul și nici ecografia sau la dezorganizari artihecturale, când totul e anapoda, dar fără să fie o masă, o formațiune, ne dăm seama că e ceva acolo și facem biopsie.”
RMN-ul cu substanță de contrast este ultima traapta investigativă la acest nivel. Doar dacă există suspiciuni clare de tumori! Dispozitivul medical captează imagini cu ajutorul unei magnet nepericulos. Nu are raze X, asemenea computerului tomograf.