Ce sunt implanturile zigomatice, ultima șansă a pacienților rămași fără dinți
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dacă vorbim despre arcada superioara, dantura poate fi reconstruită cu ajutorul așa-numitelor implanturi zigomatice. Se inserează în oase care nu au comunicare prin cavitatea orală.
În afară de traumatisme, dinţii se pierd din cauza cariilor netratate şi din cauza bolii parodontale. Odată pierdut un element dentar, mergeţi să îl înlocuiţi cu un implant. Astfel încât să nu pierdeţi din masa osoasă, care susţine toţi dinţii. Ce face implantul clasic?
Dr Mișu Diga, chirurgie dento-alveolara: „Transmit în os nişte forţe normale, fiziologice, care joacă rolul unui stimul şi împiedică atrofia osului. Funcţionează ca nişte piloni şi osul nu se mai topeşte cu aceşti stimuli”.
Dacă dinții au fost pierduţi de ani de zile, maxilarul îşi pierde volumul. În cazul maxilarului superior, soluţia este implantul zigomatic. Dacă pacientul vrea dinţi provizorii de a doua zi.
Dr. Ionuţ Leahu, medic implantolog: „Implantul zigomatic este cu adevărat ultima şansă a pacientului care rămâne complet fără dinţi în partea de sus, la maxilar, unde nu mai exista os suficient să reparăm şi să punem implanturi convenţionale. Mai ales când pacientul spune, eu trebuie să am dinţi şi când mă vindec”.
Implanturile zigomatice sunt de 3-4 ori mai lungi decât implanturile clasice. Pornesc de la nivelul osului alveolar, străbat sinusul și se fixează în oasele zigomatice, cunoscute și sub denumirea de oasele pomeților.
Dr. Ionuţ Leahu, medic implantolog: „Oasele zigomatice nu intră în cavitatea orală a pacientului. Acolo nu fost bătute de nicio proteză, nu a stat acolo niciun dinte cu infecţie. Nu ai cum să distrugi osul zigomatic pe parcursul vieţii. În situaţia extremă, când numai este deloc os, punem 4 zigomatice - 2 pe fiecare parte, mai avem opţiunea să punem nişte implanturi trigoidiene se cheamă, în spatele maxilarului şi, desigur, avem şi zona osului nazal şi acolo mai rămâne os disponibil”
Într-o singură ședință la medicul dentist puteţi obţine astfel o lucrare fixă.