Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce plante trebuie să asociem ca să combatem tusea

Your browser doesn't support HTML5 video.

Tusea este provocată de iritarea mucoasei de la nivelul arborelui respirator. O reacție normală a organismului.

Puteți reduce simptomul prin hidratare. Lichidele mențin mucoasele din interior umede. Și această condiție contribuie la diminuarea simptomelor.

De asemenea, prin hidratare ajutați expectorația. Se fluidizează secrețiile aderențe și pot fi astfel eliminate mai ușor.

În privința aparatului respirator, rețineți o regulă: tușiți mai mult de o lună, mergeți la medicul specialist.

Tusea pe perioadă scurtă e asociată virozelor auto-limitate. În același timp, vorbim despre un act reflex, modul natural de igienă al plămânilor. Sau de a împiedica o infecție să lezeze căile respiratorii.

Tusea uscată sau iritativă are cauze infecțioase, dar și alergice. Se întâlnește și în unele forme de astm bronșic. Tusea productivă are mucus abundent, pe care copii nu pot să-l elimine. Lichidele calde, din plante medicinale au efect anti-inflamator.

Dr. Carmen Nonn: “În cazul tusei la copii, un remediu natural sub formă de sirop este mai ușor de administrat. Efectul blând al plantelor fac ca el să poată fi folosit încă din primele luni de viață. Florile de salcâm, alături de grindelia, flori de tei, patlagină, trei frați pătați și nalbă mare calmează iritațiile de la nivelul mucoaselor și le protejează în tusea seacă, iritativă. Roua cerului și teiul relaxează căile respiratorii, ajutând în tusea spastică. Mugurii de pin, alături de scaiul vântului, cimbrișor, grindelia și trei frați pătați fluidifică secrețiile bronșice, favorizând expectorația în tusea productivă. O astfel de asociere de plante medicinale se recomandă atât în tusea seacă, prin efect calmant, antispastic, cât și în tusea productivă prin efect expectorant.”

În condițiile unei infecții respiratorii, un ajutor important dă hidratarea.

Dr. Carmen Nonn: “Și consumul de ceaiuri calde din plante ajută la o ameliorare mai rapidă a tusei, în primul rând prin hidratare. Acestea contribuie și la decongestionarea căilor respiratorii și calmează mucoasa iritată. De asemenea, hidratarea ajută expectorația contribuind la fluidizarea secretiilor aderente, vâscoase, iar prin principiile active conținute vin cu proprietăți benefice în calmarea tusei.”

Băuturile calde din plante medicinale precum șovârv, muguri de pin, frunze de pătlagină, cimbru, cimbrişor, rizomi de ghimbir, flori de tei, scaiul vântului, lichen de piatră, cuişoare calmează atât gâtul iritat de tuse cât și tusea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult