Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Călătoria către cea mai nobilă dintre băuturi. De la must și tulburel, la vin parfumat și vinars

Your browser doesn't support HTML5 video.

Iar acum vizităm împreună o podgorie, o cramă și un beci pentru vin nobil.

Suntem exact în acea perioadă a anului, când licoarea pornește din nou într-o călătorie amețitoare. Întâi e must parfumat și spumos, apoi tulburel agitat și, în numai câteva zile, avem un vin nou, liniștit.

Acesta dă și tonul privind calitatea. 20 de litri de vin pe an bea, în medie, fiecare român. La fel ca britanicii și grecii, însă de două ori mai puțin decât locuitorii Franței.

Până ca vinul să ajungă să danseze în pahare, vița de vie îndură capriciile ploii și ale soarelui.

Virgil Mândru, fabricant de vinuri: "E important să ai alcool, trebuie să ai și PH-ul bun, trebuie să ai și o aciditate bună și, în primul rând, o fructuozitate bună. Mai ales la soiul de aici, este o Fetească Albă."

A fost un an greu, cu mari emoții pentru producători. Întâi a dat piatra, care a distrus o parte din muguri. Și apoi a fost secetă. Dar, pentru amatorii de vinuri aparte, tot răul spre bine.

Virgil Mândru, fabricant de vinuri: "Cantitatea mai mică face ca acumulările de zahăr, de arome, să fie mai intense. Știți cum e, dacă ai mult, ai și multă apă."

A fost momentul propice ca fabricanții să facă experimente, pentru a pune în valoare recolta. Aici, tulburelul se face în amfore de argilă, după o metodă inventată în Georgia.

Albertus van der Merwe, vinificator: "Pielițele strugurilor roșii rămân umede tot timpul și de aceea se extrag foarte bine culoarea și aromă. Iar gustul devine foarte fin, rotund și elegant, la vinurile roșii."

Așa că și tulburelul, și vinul nou, primul clarificat și decantat, au calități peste cele din anii trecuți. Va dura însă 3-4 ani până ce gustul va atinge potențialul maxim.

Marilena Ardelean: „Avem o Fetească Neagră, un Cabernet Sauvignon, un Pinot Gris, un spumant din Fetească Regală.”

De la strugure și până la maturarea completă a unei alte licori, se spune mai masculine - pot trece însă lejer câțiva ani. Vorbim despre vinars, varianta autohtonă a cognacului, care este - la fel ca șampania - o denumire de origine controlată. Pe măsură ce timpul se scurge, se trece prin mai multe trepte de îmbătrânire - vinars very special, very special old pale și extra old.

Marilena Ardelean: „Aici avem cele trei categorii de vinars. De exemplu, very special este un distilat de vin învechit pentru minim 3 ani. Deseori, atunci când întâlnim un distilat, fie că e de vin, fie că e de fructe, și vezi alcoolul care e mai mare decât la un vin, ai o oarecare reținere. Aici avem undeva în jur de 40. E mult față de 12, 13, 14 sau chiar 15 volum alcool la un vin. Dar, dacă la început simțim flori, notele mai proaspete, alcoolul, vin în planul doi. Avem nuci, avem migdale, avem condimente negre...”

În această incintă sunt peste 30.000 de litri de distilat de vin. Iar peste un an va fi gata prima șarjă de whiskey single malt românesc. Dovadă a încrederii în calitate e faptul că multe dintre butoaie sunt deja rezervate pentru personalități. Acesta este semnat și aparține ambasadorului american Hans Klemm.

Până la degustarea de burbon produs între Carpați, să nu uităm tradiția. Chiar dacă palinca sau horinca nu se mai fac în curte, la alambic, ci în distilerii.

Adriana Stere: „Toamna târzie miroase a țuică de prune și în fabrica în care suntem acum, unde la sfârșitul procesului de fermentare urmează distilarea prunelor roșii și vinete, grase și pline de aromă. Abia după acest proces, distilatul pleacă din tancuri în butoaie din lemn de stejar, unde rămâne la maturat între 6 luni și 3 ani. Apoi ajunge în sticle și pe rafturi, în magazine.”

Și tot acum e momentul când, dintr-un algoritm complicat de producție, sunt gata de pus la maturare lichiorurile de cireșe sălbatice, afinată și vișinată. În fine, regula de aur - consumul responsabil. În lipsa unor probleme medicale, ar trebui ca femeile să nu depășească, în mod curent, o unitate alcoolică pe zi, adică un pahar de vin sau un shot de tărie. În cazul bărbaților, limita permisă, în mod rezonabil, este de două pahare

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult