De ce hamsiile, sardinele sau șprotul sunt cele mai bune surse de nutrienți
Un crap gătit ca la carte sau omniprezentul somon, preparat savant după te miri ce rețetă modernă. Astăzi, însă, vă spunem de ce ar trebui să acordați atenție și speciilor mici și foarte mici de pește.
Consumate cu tot cu os - chiar dintr-o conservă ieftină - ori într-o ciorbă cu tot cu oase, ba chiar și banalele hamsii prăjte pot face minuni pentru sistemul imunitar uman. Începem demonstrația.
Andreea Groza, corespondent: “În acest loc spectaculos, oamenii se bat la propriu cu 331 de specii de păsări, unele dintre ele extrem de rare. Dar nu păsările sunt problema peștilor, ci pesticidele destinate țânțarilor. Spre exemplu, în 1995 a fost văzut ultimul guvide mic de Dunăre, așa se numește. A fost distrus chiar de noi.”
În Delta, nu mai există, în prezent, nici pesticide pentru țânțari, nici acest guvide de Dunăre. În schimb, găsim mai toate speciile mici de peste de apă dulce. Pe care e indicat să le cumpărați și să le mâncați.
Ne mutăm spre Marea Neagră. Aici, pe lângă guvide, avem sardinele sau șprotul. Nu le evitați.
Simion Nicolaev, director Inst. Cercetare Marină: “Au principii active mult mai concetrate în comparație cu alte specii, de talie mare. Vă spunem de șprot, am făcut mai multe teste în legătură cu calitățile nutritive, compoziția biochimică, au demonstat că peștii de talie mică au calități nutritive deosebite.”
Mihaela Bilic, medic nutriționist: “Conserva de pește, pe care eu am denumit-o ca fiind concentratul de nutrienți cel mai eficient și la îndemînă pentru un preț ridicol, costă sub 5 lei, este conserva de sardine. Zeama de oase sau mâncatul conservei cu tot cu oase ne aduce o sursă de calciu care este incredibilă pantru organism. Din pastilele de calciu mineralele nu se fixează așa cum se fixează din aceste mâncăruri cu oase. Avem omega 3 în sardine cum nu avem în niciun aliment, sarcina e un peste mic, omega 3 e în alge, omul nu poate să-l absoarbă din surse vegetale. Sardina mănâncă alegele, noi mâncăm sardine. Într-o cutiuță de conservă, dacă o mâncăm o dată pe săptămână, avem nutrienții naturali și potentiati între ei.”
Calciu, fier - care poate fi folosit - și vitalul omega 3. De toate are nevoie sistemul imunitar uman. De fapt, fiecare celulă din corpul nostru.
În aceeași măsură, ne trebuie proteine complete. Din cele pe care le luăm din hrană se nasc anticorpii. Iar aici, trebuie punctat un aspect: între pește și carnea roșie nu există diferențe de structură. De unde rezultă, deci, că peștele vine cu o proteină mai slabă?
Andreea Groza, corespondent: “Am pus un ou într-un acid, adică în oțet. Carbonatul de calciu, coajă adică, a intrat în reacție cu acidul. A rămas acum doar colagenul. Ia uitați-va ce moale este și nu se sparge! Colagen - sau proteină colagenica, nu găsim în pește, dar găsim din plin în carnea unui mamifer - porc, vită, oaie. E singura diferență. Nu o găsim, dar proteina colegenica nu este un nutrient valoros. Cu alte cuvinte, proteina din peste înseamnă perfecțiune!”