Black Friday 2020. O parte dintre produsele comandate au plecat deja spre clienți
Your browser doesn't support HTML5 video.
Un client a avut aproape 100 de produse în coș, iar cel mai scump produs vândut a fost un automobil, ieftinit cu aproape 14.000 de euro.
Potrivit celui mai mare retailer online din România, în primele șapte ore au fost făcute comenzi de 433 de milioane de lei, cu 60 de milioane de lei în plus față de anul trecut.
Cele mai bune oferte de Black Friday pregătite de eMAG sunt disponibile aici.
Până la această oră românii au cumpărat aproape 50.000 de televizore, 54.000 de smartphone-uri, 55.000 de jucării, 27.000 de frigidere și mașini de spălat, și peste 200.000 de electrocasnice mici plus produse pentru îngrijirea casei.
Aproape 8.000 de produse sunt sortate în fiecare oră printr-un sistem şi numai până la ora 14:00 au plecat 40.000 de produse.
Pachete de mici şi mari dimensiuni care urmează să ajungă în oraşele mari din toată ţara către românii care au făcut cumpărături de Black Friday şi pentru asta au fost puse la dispoziţia lor 250 de tiruri, care tot vineri pleacă către marile oraşe din România.
Doar într-un singur depozit au lucrat în ultimele 24 de ore 1.500 de oameni. Manipulatori marfă, operatori logistică, conductori și nu numai.
Alex Niculescu, eMAG: "Ca să vă faceţi o idee, în mai multe puncte din companie noi am mai angajat începând din luna mai cam 1.200 de noi colegi, dintre care aproximativ 700 - 800 în depozit, dar şi noi colegi în costumer care ca să putem să le oferim suport clienţilor."
Mihai Pătrașcu, CEO evomag.ro: "Am observat că anul acesta sunt anumite categorii care devin vedetă, au creşteri foarte mari, aspiratoarele robot sunt produsele vedetă anul acesta, placi video, deci observăm că clienţii îşi cumpără produse de valoare mare. Observăm foarte mult că dacă nu s-au mai făcut vacanţe, oamenii nu au mai ieşit la restaurant, banii aceia i-au pus deoparte şi îi folosesc acum pentru a-şi achiziționa produse care să le facă viaţa mai uşoară în casă."
Multe platforme au început reducerile chiar de câteva zile.
Sergiu Chirica, elefant.ro: "Aceste produse, în primul rând pentru casă şi pentru copii sunt mai întrebate, sunt foarte întrebate cărţile şi jucăriile, exista o cerere mult mai mare pentru cărţile în limba engleză, inclusiv pentru copii. În cazul nostru, cererea pentru cărţi a crescut cam cu 40-50% şi cererea pentru jucării s-a dublat față de anul trecut."
Unii clienţi nerădbdători au vrut să își ridice singuri produsele comandate online.
Mai bine de jumătate dintre cei care au făcut cumpărturi de Black Friday au plătit cu cardul.
Până la ora 16 au fost în total 358.000 de tranzacţii online, potrivit unui procesator de plăţi, e o creştere uriaşă fata de anul trecut, cu 80%.
A crescut şi valoarea medie a unui coş de cumpărături, şi a ajuns la 715 lei, dacă vorbim de plată integrală. Însă mulţi au fost cei care au plătit în rate, şi în acest caz coşul mediu de cumpărături a crescut, până la 1079 de lei.
Datele arată ca mulţi români au sărbătorit Black Friday pe datorie, pentru că din totalul tranzacţiilor online, mai mult de un sfert au făcut făcute cu un card în rate.