2022, anul în care s-au prezentat la BAC cei mai puțini absolvenți de liceu din ultimele trei decenii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cele mai bune rezultate, au fost la Cluj, iar cele mai slabe, în Ilfov.
În acest an s-au prezentat la examenul de Bacalaureat puțin peste 120.000 de absolvenți de liceu, cu tot cu cei din alte generații. Dintre aceștia, 89.000 au promovat, restul nu au reușit să obțină media de trecere 6.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: "Știți foarte bine că avem un număr mare de elevi care au început în septembrie și nu s-au înscris. Vom vedea câți nu s-au înscris, pentru că nu au mai dorit sau că nu au promovat discipline ca să se înscrie. Mom analiza de azi acele școli care au obținut rezultate mult sub medie".
La fel ca la Evaluarea Națională, în mediul rural s-a înregsitrat cel mai mic procent de promovare. Doar 69% dintre elevii de acolo au reușit să treacă examenul, în timp ce la oraș au fost 82%.
Cele mai bune rezultate au fost la Cluj, Iași, Galați și Brăila. Bucureștiul se claseaza pe locul 5, cu o rată de promovare de 77,4%.
La polul opus sunt judetele Ilfov, Timiș, Sibiu, Alba, Giurgiu și Călărași.
Sunt și 162 de medii de 10: 30 în Capitală.
Alexandru este unul dintre liceenii care au luat examenul cu 10. A făcut și sport de performanță în timpul liceului și acum vrea o carieră în IT. Va merge la politehnică.
Alexandru Ghiță, absolvent de liceu: ''Muncă și puțin noroc, dar zic eu că și pauze între muncă asta este cel mai indicat. M-am distrat cu majoratul, cu petreceri cu tot felul și am combinat și munca''.
Au luat BAC-ul cu 10, iar acum vor să devină mediciCu 10 pe linie si la Evaluarea Națională, Sofia și Sebastian au repetat povestea și la Bacalaureat. Ambii vor să devină medici și vor face facultatea în România.
Sebastian Dănescu, absolvent de liceu: ''Voi rămâne în țără. Consider că încă pot să duc o viață foarte bunaă aici, în România". Pentru Ana din Galați media 10 a fost doar o confirmare că alegerile de până acum au fost câștigătoare. Ana Teodora Grigore, Colegiul Național "Costache Negri" Galați: "Este o încununare a eforturilor depuse până acum și este la superlativ".
Nouă elevi au reușit să obțină media 10 la Bacalaureat în Galați. Andreea nu a făcut nicio oră de meditație. Andreea Costea, Colegiul Național "Costache Negri" Galați: "Nu de tristețe, de fericire, de emoție. Și tata la fel. L-am sunat, că nu era acasă, era pe faleza și a zis 'Aștept să vin acasă ca să plâng, să nu mă vadă lumea'".
A jucat fotbal în Liga a IV-a, iar acum a luat BAC-ul cu 10Andrei a jucat în Liga a IV-a de fotbal și era convins că va urma o carieră sportivă. Singur a hotărât, însă, acum câțiva ani, că diferența dintre un penalty executat perfect și un 10 la Bacalaureat îi poate influența decisiv viitorul. Andrei Aurică, Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Galați: "Nu mă așteptam chiar la 10. Mă așteptam la 9,80, 9,90. Asta m-a surprins chiar și pe mine".
Citește și: Două licee din judeţul Botoșani nu au avut niciun elev promovat la prima sesiune a bacalaureatului
Prin mulțimea de elevi entuziaști s-au strecurat și nemulțumiții.
Reporter: "Cât ai luat?".
Absolvent de liceu: "7,60".
Reporter: "Și cam cât meritai?".
Absolvent de liceu: "Eu zic așa, un 9. Am fentat liceul, astea... Dar am învățat pe final, m-am straduit ca să iau, că s-a pus pe mine toată lumea. Dacă am plecat pe drumul cărții, acum, credeți că mă opresc?".
A dat BAC-ul la 66 de aniAu fost și peste 2.000 de candidați la Bacalaureat cu vârste de peste 30 de ani, iar dintre aceștia 41 de candidați au vrut să își demonstreze că nu este niciodată prea târziu să-ți îmbogățești CV-ul, dar și orgoliul cu diplomă de bacalaureat. A fost un absolvent în vârstă de 66 de ani și alții născuți în '59, în '63 ori '64. '35 de absolvenți erau născuți în anii '75. În total, din generațiile anterioare s-au prezentat 13.000 de candidati.