Modifica setarile cookie
Toate categoriile

BAC 2021. Ora la care trebuie să ajungă elevii în clasă pentru proba la Limba maternă

BAC 2021. Ca și în cazul celorlalte examene de până acum, se aplică aceleași reguli și la acest ultim examen din sesiunea de BAC 2021.

Tot trei ore vor avea ca timp de rezolvare a subiectelor, elevii așezându-se în bănci în ordine alfabetică. Ca și la celelalte examene elevii vor întra în sălile de examinare, în baza actului de identitate, între orele 7:30 și 8:30. Subiectele le vor fi aduse de comisiile de supervizare iar examenul propriu-zis începe de la ora 9:00.

Și în cazul examenului la Limba și Literatura Maternă orice tentativă de fraudă este amendată imediat prin eliminarea elevului sau elevilor care vor fi prinși și notarea acestora cu nota 1. Elevii vor intra în sala de examinare fără a avea asupra lor orice fel de dispozitive electronice, și fără cărți, notițe, dicționare, manuale, etc.

În urma acestor fapte elevii eliminați nu vor avea dreptul să participe la a doua sesiune de BAC 2021. Conform procedurilor instituite de Ministerul Educației, elevii eliminați pot participa de-abia la a treia sesiune de BAC programată. Primele rezultatele la toate examenele vor fi publicate de Minister pe site și în centrele de examinare pe 5 iulie 2021, până la ora 12:00. După data de 5 iulie, se vor depune contestațiile, și după soluționare, rezultatele finale sunt publicate pe 9 iulie 2021.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult