VIDEO. Protest spontan la uzina Dacia: sute de angajați au refuzat să mai muncească. De ce sunt nemulțumiți
Angajaţi de la Dacia au oprit lucrul, timp de aproximativ două ore, miercuri, nemulţumiţi că în liniile de producţie au intrat noi modele, iar angajaţii de pe liniile de producţie au nevoie de ajutor, relatează News.ro.
„A fost o grevă spontană vizavi de încărcarea unor posturi în cadrul montajului general. Au fost nişte lucruri care au un impact: de la începutul săptămânii au venit în gamă noi proiecte şi sunt câteva dificultăţi legate de montabilitate. Ierarhia a luat act şi tratează aceste probleme. Ca măsură, vor mai aduce personal să îi ajute în acea zonă. (...) Sunt două tronsoane de echipare care au avut un impact datorită unui model care o să urmeze, l-am băgat în gamă. Oamenii au sesizat şi pe bună dreptate au cerut acest sprijin din partea amdinistraţiei, aşa cum s-a întâmplat şi dăţile anterioare”, a explicat liderul de sindicat de la Dacia, Viorel Ungureanu.
Se vor face noi angajări
Acesta a spus că ritmul benzilor de asamblare este acelaşi – de 65 de maşini pe oră – iar oamenii au nevoie de ajutor pentru asamblarea noului model.
Pe liniile de producție au intrat modele noi, spun ei, cu care muncitorii nu sunt familiarizați și care îi solicit suplimentar.
Oamenii au cerut înființarea mai multor posturi de montaj, iar liderii sindicali susțin că șefii au fost în final de acord cu solicitarea.
Numărul noilor salariați ar urma să fie stabilit în următoarele două săptămâni. Reprezentanții uzinei nu au confirmat deocamdată concluzia sindicaliștilor.