Ce preț ar putea avea prima Dacie electrică. Va avea autonomie de 200 de km
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Mașina ar fi trebuit să fie lansată la salonul auto de la Geneva, însă evenimentul a fost anulat din cauza coronavirusului, asa că prezentarea a avut loc online. Deocamdată, nu se știe oficial cât costă, dar specialiștii vorbesc despre 17.000 de euro.
Cu reducerea oferită de actualul Program Rabla, ar putea ajunge la 7.000 de euro.
Producătorul mașinii: „Versiunea de serie vizează o autonomie de circa 200 km, fapt care garantează o utilizare polivalentă, atât în mediul urban, cât și pe trasee interurbane. Modelul de serie va fi disponibil în 2021."
Expertii spun că Dacia Spring poate schimba transportul electric.
Mircea Mester, jurnalist automarket: „Pe lângă faptul că este prima dacie electrică, este cea mai accesibilă mașină electrică produsă în serie vreodată, la nivel mondial. Asta înseamnă o mică revoluție, pentru că Dacia ar trebui să democratizeze accesul la mașinile electrice la nivel european, la nivel național, poate chiar și la nivel mondial, pentru că Dacia este prezentă pe alte piețe."
Cu ajutor de la stat, pentru care nu trebuie dusă la casat o mașină veche, prețul unei Dacii electrice este accesibil.
Prin Rabla Plus, program de stat care finanțează achizitia unei masini electrice, obtineti 10.000 de euro. Cu alte cuvinte, dacă Dacia Spring va costa 17.000 de euro, veți plăti pentru aceasta în jur de 7.000 de euro.
La 30 de milioane de euro, câți bani sunt in programul Rabla Plus în acest an, aproape 3.000 de români ar putea beneficia de ajutorul de la stat.
Daca estimările specialiștilor sunt adevarate, un plin electric ar putea costa 20 de lei. La o priză simplă s-ar putea încărca intre 10 și 12 ore, iar la o priză rapidă o jumătate de oră.
Deocamdată, nu se știe dacă va fi produsă la Mioveni sau în alte fabrici Renault si nici nu avem imagini din interiorul mașinii. În schimb, Dacia Spring va arăta precum cea din pozele prezentate marți.
Ar fi vorba de un concept inspirat din Renault K-ZE, destinat pieței din China, însă adaptat Uniunii Europene, inclusiv România, adică va fi mai scurtă cu 37 de centimetri decat Dacia Sandero, dar cu un portbagaj similar și doar patru locuri.