Aplicația care ne ajută să alimentăm mai ieftin, comparând prețurile de la benzinării
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Chiar dacă tarifele nu diferă mult de la o pompă la alta, după o scurtă analiza puteţi economisi totuşi cât pentru o cafea în oraş.
Găsiţi toate tarifele pe site-ul monitorulpreturilor.info ori puteţi descărca aplicaţia cu acelaşi nume destinată telefoanelor inteligente.
Veţi afla de unde puteţi să cumpăraţi cel mai ieftin carburant fie în zona în care vă aflaţi, fie de-a lungul traseului pe care îl aveţi de făcut.
De exemplu, dacă trebuie să facem un drum de la Bucureşti la Iaşi, aplicaţia ne arată că putem alimenta mai ieftin la jumătatea drumului, adică în Focşani. Diferenţă pentru un plin de benzină de 50 de l este de 10 lei.
În Capitală, un litru de benzină standard costă între 5 lei şi 51 de bani şi 6 lei şi 7 bani, preţul cel mai mare fiind cerut de o benzinărie din cartierul Timpuri Noi. Variaţii sunt inclusiv în cadrul aceleaşi companii, în funcţie de zonele în care are staţii de alimentare.
Adrian Nicolaescu, reprezentantul unui lanț de benzinării: "În funcţie de zona bineînţeles că există o cerere şi ofertă şi preţul produsului se face şi în funcţie de cerere şi ofertă. Dacă vorbim de Bucureşti sau Focşani, bineînţeles că există şi un anumit cost logistic care diferă în funcţie de transportul rutier sau de tren".
Consiliul Concurenţei crede că datorită aplicaţiei, benzina şi motorina se vor ieftini.
Bogdan Chirițoiu: "Creşte consumul acolo unde e preţul mai mic şi asta îi va obliga pe cei cu preţuri mai mari să le coboare şi ei ca să nu piardă clienţi, asta e logică. Variaţiile nu pot fi foarte mari, dar cât de mici sunt ele tot ajuta. Dacă reuşim să coborâm preţurile 1-2 procente, după mine e un succes".
Marja de ieftinire nu poate fi însă foarte mare. Jumătate din preţul unui litru de benzină este reprezentat de accize şi tva, adică taxe fixe datorate statului. 30% reprezintă costul efectiv al carburantului, şi doar 20% rămân pentru depozitare, transport, vânzare şi profit, explica reprezentanţii benzinăriilor. Din primăvara anului trecut până în aprilie 2019, carburanţii s-au scumpit, cu peste 6 procente potrivit INS.
Ileana Bălţatu, reprezentanta unui lanţ de benzinării: ''Piata noastră nu se poate aproviziona numai din producţie internă, se poate aproviziona numai in proportie de sub 50%, motiv pentru care trebuie să importăm mare parte din petrol şi deci suntem influenţaţi ca orice jucător de pe această piaţă de cotaţiile internaţionale". Aplicaţia Consiliului Concurenţei a costat 300.000 de euro şi va include în viitor şi un compărător al preţurilor alimentelor.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!