SNSPA organizează dezbaterea electorală a lui Iohannis. Subiectele de discuție
Galerie foto
Conform sursei citate, echipa de campanie a președintelui Klaus Iohannis este de acord ca SNSPA să organizeze această dezbatere în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I".
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la Bistriţa, că la dezbaterea de marţi vor fi abordate "toate temele de interes" într-o campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale.
Candidatul PNL la Preşedinţie a precizat că la întâlnire vor fi prezenţi politologi, formatori de opinie şi jurnalişti, persoane care sunt "foarte bine puse în temă".
"Vom discuta pe toate temele care sunt de interes într-o campanie prezidenţială: despre mandatul care a trecut, despre reuşite, despre ce s-ar fi putut face poate mai bine şi urmează să se facă în al doilea mandat, despre diferite teme de interes pentru public. Pentru mine este importantă această dezbatere, fiindcă românii acum sunt foarte interesaţi de aceste teme şi din acest motiv am gândit un format care realmente ajunge la chestiune, nu o discuţie formală sau de tip cancan, ci o discuţie aplicată pe ce a făcut şi ce va face preşedintele", a afirmat Iohannis.
Întrebat dacă ar fi acceptat o dezbatere cu un alt contracandidat decât Viorica Dăncilă, şeful statului a răspuns: "Asta este situaţia şi cu această doamnă nu am acceptat discuţia în principal pentru că este reprezentanta unui partid care este nedemocratic, care a guvernat împotriva românilor şi eu nu sunt dispus să legitimez aşa ceva".
În opinia sa, lipsa unei confruntări directe nu va afecta prezenţa la vot, din contră, va creşte numărul românilor care vor veni la urne.
Klaus Iohannis a mai spus că speră ca alături de români să reediteze victoria la alegerile prezidenţiale obţinută în urmă cu exact cinci ani.
"Sper că şi de această dată, împreună cu românii, putem să repetăm acea reuşită. Şi că veni vorba de cine votează, nu uitaţi, alegătorii sunt eroii acestor alegeri şi mă bazez mult pe votul lor", a mai spus el.
Dezbaterea electorală anunţată de preşedintele Klaus Iohannis, marţi, la Biblioteca Centrală Universitară
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a anunţat sâmbătă că va asigura "un spaţiu neutru" pentru dezbaterea electorală cu formatori de opinie, jurnalişti şi politologi anunţată de preşedintele Klaus Iohannis, propunerea ca aceasta să se desfăşoare marţi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", fiind agreată de echipa de campanie a candidatului PNL la prezidenţiale.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că în 19 noiembrie va participa la o dezbatere la care vor fi invitaţi politologi, formatori de opinie şi jurnalişti.
"Înţeleg perfect nevoia, dorinţa de a avea o dezbatere reală, aşezată, cu candidaţii din turul doi. Cum nu accept însă această dezbatere cu doamna Dăncilă de la PSD, voi organiza eu, împreună cu echipa mea, o dezbatere aşezată săptămâna viitoare, marţi seara, la care vor fi invitaţi să dezbată, împreună cu mine, mandatul pe care l-am încheiat, planul pentru mandatul pe care sper că îl obţin în continuare, politologi, formatori de opinie, jurnalişti. Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor", a spus Iohannis.
Sursa: Pro TV
Etichete: klaus iohannis , alegeri prezidentiale , dezbatere , snspa , alegeri 2019
Dată publicare: 16-11-2019 12:56