Orban solicită BEC să suplimenteze numărul de birouri electorale ale secțiilor de votare
Acest lucru se va întâmpla în cazul în care reprezentanţii formaţiunilor politice care nu mai au candidaţi în turul doi nu se prezintă la biroul electoral, relatează Agerpres.
„În special la secţiile de vot din străinătate, am solicitat ca fiecare preşedinte al secţiei de votare - evident prin intermediul Ministerului de Externe şi prin intermediul Corpului Diplomatic - să vedem care din delegaţii formaţiunilor politice mai participă la vot. Se ştie că în turul doi nu mai există decât doi candidaţi şi trebuie să verificăm în ce măsură delegaţii celorlalte formaţiuni politice mai participă în birourile electorale ale secţiei de votare”, a spus Orban.
„Pentru că fluidizarea procedurii de vot depinde în mare măsură de numărul de persoane şi numărul de operatori de tabletă. Şi n-am vrea să apară situaţia de a se crea cozi. În acest sens, împreună cu preşedintele AEP, vom solicita Biroului Electoral Central o decizie, o interpretare a legii, care să permită suplimentarea birourilor electorale ale secţiilor de votare în cazul în care reprezentanţii formaţiunilor politice care au fost reprezentate în primul tur şi care nu mai au candidaţi în turul doi nu se prezintă la biroul electoral", a adăugat acesta.
Acesta s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Autorităţii Electorale Permanente pentru a analiza modul în care s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale în primul tur şi pentru a fi evaluate măsurile necesare pentru turul al doilea.
De asemenea, prim-ministrul a precizat că a solicitat "urgentarea tipăririi buletinelor de vot".
„Pentru că se ştie foarte clar că buletinele de vot pentru secţiile de votare din străinătate, transportul lor durează. Şi în acest sens am solicitat ca imediat după validarea de către CCR a rezultatelor primului tur, Autoritatea Electorală Permanentă să asigure tipărirea buletinelor, astfel încât să putem să trimitem la secţiile de votare din străinătate", a mai spus Orban.
El a cerut MAE "să asigure, exact cum a asigurat în primul tur, personalul de rezervă, pentru a suplini orice fel de membru al biroului electoral al secţiei de votare - preşedinte, locţiitor - care nu se prezintă la procesul de votare".
„De asemenea, în ceea ce priveşte votul în ţară, am solicitat mobilizarea exemplară, aşa cum a fost şi în primul tur, a forţelor Ministerului Afacerilor Interne. Nu sunt măsuri noi, ci încercăm să rezolvăm anticipativ posibile probleme care pot să apară, care să nu afecteze derularea procedurii de votare în cele mai bune condiţii", a subliniat premierul Ludovic Orban.