Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Diaconu: Le mulţumesc celor care au preferat un preşedinte nepartizan, independent

Mircea Diaconu, candidat independent la alegerile prezidenţiale susţinut de alianţa electorală "Un om", formată din ALDE şi Pro România, le-a mulţumit duminică seară celor care l-au susţinut.

"Le mulţumesc celor care m-au votat, celor care au preferat prin vot un preşedinte nepartizan, un preşedinte independent, un preşedinte al tuturor românilor. Un singur lucru am de zis: şi mâine e o zi, cum spunea Scarlett O'Hara, şi, dacă ştie cineva cine este această doamnă, această femeie, să-i spună şi domnului Iohannis", a afirmat Diaconu în faţa Ateneului Român, transmite Agerpres.

El a adăugat că în turul doi al alegerilor prezidenţiale nu va susţine pe nimeni.

"Când zici nimeni, e un gol, pentru că e nimeni. În varianta care se prefigurează, mă tem că e nimeni în turul doi. (...) Eu nu am să votez pe nimeni, exact din motivul pentru care am ieşit exact pe treptele acestea, în urmă cu mai multe zile, 25 august cred că era, exact pentru că ofertele acestor domni/doamnă sunt eminamente politice, armate de partid cu şefii lor de partid în faţă, unul dintre ei va fi preşedinte, urmând să continue războiul cum aţi şi văzut cu cealaltă parte. Deci, pace în România nu va fi, din păcate", a spus el.

VEZI AICI PRIMELE REZULTATELE EXIT POLL DUPA ALEGERILE PREZIDENTIALE

Citește și
Viorica Dăncilă, după rezultatele exit-poll
Prima reacție a Vioricăi Dăncilă după Exit Poll: „Acest vot ne onorează, dar ne şi responsabilizează”

Diaconu a menţionat că nu va mai candida la prezidenţiale peste cinci ani, pentru că nu era o ţintă pentru el să fie preşedinte.

"Eu sunt un om foarte mulţumit în clipa asta, pentru că m-au auzit oamenii, voiam să mă fac auzit, voiam să spun aceste lucruri, şi anume - culoarul acesta pe care se merge de 30 de ani cu preşedinţi de tipul ăsta, amestecaţi în politică, cu grupuri, cu interese, este păgubos şi neconstituţional. Culoarul este cu totul altul, preşedintele trebuie să fie al tuturor românilor cu adevărat, fără nicio doctrină, fără stânga, fără dreapta", a mai afirmat el.

 

Vezi aici REZULTATE ALEGERI PREZIDENTIALE 2019.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult