Președintele Klaus Iohannis: Nimeni nu s-a infectat fiindcă s-a dus la vot
De asemenea, șeful statului susține că la scrutinul anterior nu s-au infectat persoanele care s-au dus la vot, ci doar cei care nu au respectat normele în vigoare.
"Nu ne aşteptăm la o creştere a numărului de infectări sau a ratei de infectare după alegerile parlamentare, pentru un motiv foarte simplu: noi suntem bine pregătiţi, cunoaştem felul în care ne-am pregătit pentru alegerile locale, a funcţionat foarte bine atunci şi va funcţiona mult mai bine, fiindcă am prelucrat toate cazurile care au fost de prelucrat şi din fericire, au fost foarte puţine de la locale. Daţi-mi voie să vă spun că acea creştere nu s-a datorat alegerilor locale. Alegerile locale s-au desfăşurat în perioada în care în toată lumea, şi în special în toată Europa, numărul de cazuri a crescut de la săptămână la săptămână", a arătat Klaus Iohannis, în cadrul unei declaraţii de presă la finalul vizitei la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.
El a subliniat că nu este de aşteptat o creştere a ratei infectării după parlamentare.
"Alegerile locale s-au desfăşurat în maximă siguranţă şi nimeni nu s-a infectat fiindcă s-a dus la vot, oamenii s-au infectat fiindcă nu au respectat toţi normele care au fost atunci în vigoare. Între timp, avem măsuri mai ferme şi vedem că foarte, foarte mulţi români le respectă. Asta este o veste extraordinar de bună. Pe de altă parte, siguranţa medicală a secţiilor de votare va fi de data aceasta mai bună decât la locale. Deci, nu, nu ne aşteptăm la o creştere a ratei infectării după parlamentare", a susţinut Iohannis, potrivit Agerpres.
Sursa: Agerpres
Etichete: klaus iohannis , coronavirus , alegeri parlamentare
Dată publicare: 30-11-2020 15:59