Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orban: Alegerile nu prezintă un risc suplimentar de răspândire a virusului

Premierul Ludovic Orban a declarat că, din punctul de vedere al Guvernului, alegerile nu prezintă un risc suplimentar de răspândire a virusului SARS-CoV-2.

Orban precizează că autorităţile au prevăzut "modalităţi clare" de desfăşurare a campaniei electorale şi pentru organizarea zilei votului.

"Din punctul nostru de vedere, alegerile nu prezintă un risc suplimentar de răspândire a virusului. Noi am prevăzut modalităţi clare de desfăşurare a campaniei, de asemenea, pentru organizarea zilei votului. Şi, atât timp cât candidaţii respectă aceste măsuri, echipele de campanie respectă aceste măsuri, riscul de răspândire a virusului nu creşte odată cu alegerile. În toate ţările în care erau prevăzute alegeri s-au organizat alegeri, alegeri prezidenţiale în Polonia, alegeri parlamentare în Croaţia, se vede, în Statele Unite sunt alegeri prezidenţiale, gândiţi-vă că Statele Unite are un nivel de răspândire a virusului mult mai are decât nivelul de răspândire din România", a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

El a fost a fost prezent în Pitești la depunerea listelor de candidaţi ai PNL la parlamentare în judeţul Argeş și a fost întrebat de jurnaliști dacă Guvernul ia în calcul un scenariu în care s-ar putea amâna alegerile parlamentare.

Orban a subliniat importanţa regulilor de protecţie sanitară impuse de autorităţi.

Citește și
congres PSD
PSD anunță listele finale ale candidaţilor pentru alegerile parlamentare

"Repet, respectarea regulilor pe care le-am stabilit pentru derularea campaniei electorale, de la obligativitatea portului măştii pentru toţi candidaţii şi echipele de campanie, indiferent de indicele de răspândire a virusului, deci asta e în toată ţara, până la limitarea adunărilor publice, am limitat la 20 de persoane în spaţii închise şi la maxim 50 de persoane în spaţii deschise, cu toate regulile de distanţare, de asemenea, regulile privitoare la interacţiunea cu cetăţeanul, inclusiv regulile în care se distribuie materialele electorale, respectare acestor reguli nu permit creşterea riscului de răspândire a virusului", a mai afirmat Orban.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult