Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incidente la vot - alegeri locale 2020. Buletine de vot greșite, fotografii în cabină și intervenții SMURD

În ciuda regulilor stricte impuse din cauza pandemiei, nici alegerile locale din 2020 nu sunt lipsite de incidente, unele chiar grave.

Incidentele din secțiile de votare sau pe tema alegerilor locale nu s-au lăsat așteptat nici în 2020, deşi autorităţile au impus reguli speciale pentru prevenirea pandemiei care ar fi trebuit să limiteze şi apariţia unor astfel de momente neplăcute.

UPDATE 20:54 Doi minori din Zăbala s-au prezentat la vot cu actele de identitate ale părinţilor, într-o secţie de votare din Sfântu Gheorghe a dispărut o ştampilă de vot, iar candidatul unui partid este cercetat pe motiv că ar fi postat materiale electorale pe o reţea de socializare după încheierea campaniei, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, transmite Agerpres.

"La o secţie de votare din localitatea Zăbala, doi minori s-au prezentat la vot cu documente de identitate ale părinţilor. Echipa de cercetare deplasată la faţa locului verifică aspectele semnalate. Totodată, poliţiştii au fost sesizaţi de către preşedintele unei secţii de votare din municipiul Sfântu Gheorghe despre dispariţia unei ştampile de vot din incinta secţiei de votare. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt", se arată într-un comunicat de presă remis duminică seară AGERPRES.

Potrivit acestuia, poliţiştii efectuează cercetări şi în localitatea Aita Medie, unde un cetăţean a fost reclamat că ar fi transportat mai multe persoane la secţia de votare.

Citește și
directia de evidenta a populatiei
ALEGERI LOCALE 2020. Evidența populației demontează un fake-news: „Sistemul informatic funcționează normal”

"În localitatea Aita Medie a fost sesizat faptul că un cetăţean a transportat persoane cu un autovehicul la secţia de votare. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi efectuează cercetări. Poliţiştii au fost sesizaţi de către reprezentanţii unui partid politic despre faptul că un candidat al altui partid a postat materiale electorale pe o reţea de socializare, după încheierea campaniei electorale. Poliţiştii au înregistrat sesizarea şi efectuează cercetări, urmând a se dispune măsurile legale în funcţie de cele constatate", se mai arată în comunicat.

UPDATE 20:00 Un bărbat a fost amendat cu 1.400 de lei pentru continuarea, duminică, a propagandei electorale în favoarea unui candidat, pe reţele de socializare.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, incidentul a fost reclamat la Poliţia Medgidia.

"În jurul orei 16,30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat ar fi continuat propaganda electorală, prin distribuirea pe reţelele de socializare a unui buletin de vot al unui partid, sfătuind astfel alegătorii să voteze un anumit candidat", a transmis IPJ.

Potrivit sursei citate, bărbatul în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.400 de lei, conform Legii 115/2015.

UPDATE 19:50 Un bărbat din judeţul Olt a ştampilat şi buletinele de vot ale concubinei sale, deoarece aceasta nu ştie să citească, dar a introdus în urnă doar trei dintre acestea, celelalte fiind anulate de membrii comisiei de votare. De asemenea, bărbatul şi-a fotografiat votul, transmite News.ro.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Coteana au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că într-o secţie de votare din comuna Brebeni se află o persoană care are asupra sa cinci buletine de vot. "Din verificările efectuate a reieşit faptul că două persoane, care au o relaţie de concubinaj, la intrarea în secţia de votare, au primit câte patru buletine de vot şi au intrat în cabine alăturate pentru a-şi exercita dreptul la vot. Întrucât femeia nu ar fi ştiut să citească, a solicitat sprijinul concubinului pentru a ştampila buletinele în locurile indicate de către aceasta. Bărbatul a ştampilat cele opt buletine repartizate celor doi, după care a introdus în urna de vot doar trei dintre acestea”, se arată în comunicatul IPJ Olt. Sursa citată a menţionat că bărbatul a fost observat de membrii comisiei care i-au reţinut cele cinci buletine care nu au mai fost introduse în urnă, acestea fiind anulate. Poliţiştii au mai stabilit că bărbatul şi-a fotografiat buletinul de vot. Cele două persoane au fost amendate de poliţişti.  

UPDATE 19:20 Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă penală după ce maşinile unui candidat la Consiliul Judeţean au fost parţial distruse, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, sesizarea a fost făcută de un bărbat de 38 de ani din comuna Călăraşi, care a reclamat că în ţevile de eşapament ale maşinilor deţinute de acesta, care erau parcate pe marginea unui drum judeţean care tranzitează localitatea, a fost introdusă spumă poliuretanică.

"Un cetăţean a sesizat faptul că persoane necunoscute au introdus spumă poliuretanică în ţeava de eşapament a celor trei autoturisme ce îi aparţin. În acest caz s-a deschis dosar penal pentru distrugere", a precizat Nenişcu.

UPDATE 18:10 Primarul liberal al localităţii Şeica Mare, Nicolae Şuşa, a fost amendat cu 1.400 de lei, după ce a fost filmat în timp ce le arăta oamenilor cum să-l voteze, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

"În ceea ce priveşte evenimentul sesizat în Şeica Mare, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind aplicată o sancţiune contravenţională conform art. 108, lit. 'ş', teza I din Legea 115 / 2015, cu amendă în valoare de 1.400 lei", se precizează în comunicatul IPJ Sibiu.

Primarul Nicolae Şuşa a fost reclamat la Poliţie de cei de la USR PLUS.

"Încălcarea legii prin propagandă electorală în ziua votului. La Şeica Mare primarul PNL Şuşa Nicolae sfătuieşte alegătorii acum, în ziua votului, cum să îl voteze, indicând poziţiile pe buletinele de vot - în acest clip avem dovada clară cum le arată oamenilor să voteze. De asemenea, a dat bileţele oamenilor şi i-a chemat şi în Primărie pentru a le arăta cum să voteze. Primarul în funcţie a încălcat Legea 115/15, Art. 108, al. 1, lit ş) continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale potrivit dispoziţiilor art. 64, prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul prevăzut la art. 83 alin. (1), să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi independenţi. Reprezentanţii USR PLUS au sesizat echipajul de poliţie de la secţia de votare şi vor depune plângere la Biroul Electoral de Circumscripţie locală", au anunţat cei de la USR PLUS Sibiu.

Până în prezent, în judeţul Sibiu s-au făcut 12 sesizări privind posibile încălcări ale legii privind procesul electoral. S-au întocmit două dosare penale şi s-au dat amenzi în valoare de 4.400 de lei, potrivit IPJ Sibiu.

UPDATE 18:07 Preşedinta unei secţii de votare din comuna Balta Doamnei a suferit, duminică după-amiază, o lipotimie, procesul electoral fiind oprit temporar până la sosirea ambulanţei şi preluarea femeii.

Potrivit datelor comunicate de Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Prahova, o femeie de 44 de ani, preşedinta unei secţii de votare din Balta Doamnei, a suferit o lipotimie, la faţa locului fiind trimise un echipaj de prim-ajutor SMURD şi un echipaj cu medic al SAJ.

Femeia a fost preluată în stare de conştienţă, fiind stabilă hemodinamic. Ea a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru investigaţii suplimentare.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean, Liliana Minculescu, a declarat, pentru AGERPRES, că procesul de votare în secţia respectivă a fost oprit până la sosirea ambulanţei şi preluarea pacientei, sarcinile fiind preluate de către locţiitor.

UPDATE 18:00 O femeie în vârstă de 85 de ani din municipiul Bârlad a leşinat după ce a ieşit din secţia de votare, la faţa locului fiind chemat un echipaj medical, iar un bărbat de 64 de ani a căzut pe treptele unei secţii de votare din localitatea Poiana, oraşul Negreşti, şi şi-a fracturat piciorul.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, Mariana Niţoi, a declarat că femeia suferit o stare lipotimică şi a refuzat transportul la o unitate medicală.

"În cazul pacientului de la Poiana, un bărbat în vârstă de 64 de ani, s-a impus transportul la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vaslui. Bărbatul a căzut pe trepte şi a suferit un traumatism de membru", a declarat, pentru AGERPRES, dr. Mariana Niţoi.

UPDATE 17:54 O femeie de 81 de ani, cu domiciliul în străinătate, a votat pe listele suplimentare de la o secţie de votare din localitatea bihoreană Valea Cerului fără a avea domiciliul stabilit pe raza comunei şi s-a ales cu dosar penal pentru fraudă la vot, a informat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Bihor, Alina Fărcuţa.

"În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de fraudă la vot, cercetările fiind continuate de poliţiştii Secţiei nr. 4 de Poliţie Rurală Marghita", se arată în comunicat.

Primul dosar penal întocmit duminică pentru fraudă la vot este al unei bihorence de 45 de ani care a votat de două ori, la o secţie de votare din localitatea bihoreană Săldăbagiu de Barcău şi apoi la o altă secţie de votare din localitatea bihoreană Chişlaz.

Potrivit informării IPJ Bihor, până la această oră la nivelul judeţului procesul electoral s-a desfăşurat fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică.

Pe lângă cele două dosare penale, au fost înregistrate şase sesizări referitoare la posibile contravenţii sau infracţiuni electorale, din care cinci s-au confirmat, iar cu privire la una dintre acestea se efectuează în continuare verificări.

Au mai fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, ambele cu avertisment, una unei persoane care şi-a fotografiat buletinul de vot la o secţie de votare din localitatea bihoreană Derna, iar alta conform prevederilor Legii nr.55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie (purtarea măştii de protecţie), într-o secţie de votare din municipiul Oradea.

Având în vedere amploarea activităţilor organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID-19, dispozitivul de ordine şi siguranţă publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiţii.

Pentru un plus de siguranţă, au fost constituite şi rezerve de intervenţie, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situaţia o va impune.

"Forţele Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară activităţi în sistem integrat pe toată perioada desfăşurării procesului electoral, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot în condiţii de siguranţă şi pentru a verifica şi sancţiona cu celeritate orice semnalare de incident sau încălcare a normelor legale. Acolo unde situaţia o va impune, vor fi luate toate măsurile prevăzute de lege", se mai precizează în comunicat.

UPDATE 17:33 Poliţiştii au deschis dosare penale pe numele a trei bărbaţi care aveau asupra lor, la vedere, legitimaţii false de presă potrivit cărora ar fi angajaţii unui post local de televiziune din Craiova.

"În cursul acestei zile, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în apropierea unei secţii de votare din comuna Radovan, se aflau trei bărbaţi care aşteptau de o perioadă mai lungă de timp, aceştia având la vedere legitimaţii de presă. Cei în cauză au fost legitimaţi de poliţişti, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia nu erau angajaţi ai postului de televiziune care apărea menţionat pe legitimaţiile respective", precizează IPJ Dolj.

Potrivit sursei citate, în cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.

UPDATE 17:27 O persoană din municipiul Târgu Secuiesc a fost amendată pentru că a refuzat să poarte mască de protecţie în incinta secţiei de votare, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

"La o secţie de votare din municipiul Târgu Secuiesc, o persoană a refuzat să poarte mască de protecţie în secţia de votare în timp ce îşi exercita dreptul la vot. Acesta a fost sancţionat contravenţional conform Legii 55/2020 cu amendă în valoare de 1800 de lei", se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor IJP Covasna, nu au fost înregistrate alte incidente majore.

"Pe raza judeţului Covasna procesul electoral se desfăşoară în condiţii normale şi nu au fost semnalate probleme deosebite, forţele Ministerului Afacerilor Interne fiind desfăşurate în teren pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice şi facilitarea procesului electoral. În acest sens au fost instituite un număr de 3 zone de risc şi o zonă specială, zone în care forţele MAI au fost suplimentate. Astfel, urmare a notificărilor primite prin Sistemul Informatic de Monitorizare a Prezenţei la Vot - SIMPV au fost desfăşurate echipe de verificare care au cercetat fiecare semnalare, acestea fiind în număr de 6, până la momentul actual. Dintre acestea 3 au fost înregistrate pe raza municipiului Sfântu Gheorghe şi câte unul pe raza oraşelor Covasna şi Întorsura Buzăului şi tot unul pe raza localităţii Aita Mare. Acestea privesc persoane care doreau să îşi exercite dreptul la vot dar nu se regăseau pe listele electorale. În urma verificărilor s-a stabilit că notificările primite nu se confirmă, persoanele în cauză având vize de reşedinţă pentru localităţile în care au votat, fiind înscrise pe listele electorale suplimentare", precizează sursa citată.

De asemenea, Poliţia a primit sesizări că în localitatea Ghidfalău susţinătorii unui candidat ar fi încercat să influenţeze persoanele care s-au prezentat la vot.

"În urma verificărilor efectuate cu celeritate de poliţişti, s-a stabilit că cele sesizate nu se confirmă", au menţionat reprezentanţii IJP Covasna.

UPDATE 16:45 Organizaţia Judeţeană a PSD Constanţa a anunţat că a depus plângere penală după ce reprezentantul unui candidat la funcţia de primar al oraşului Năvodari ar oferi bani celor care se află în drum spre secţiile de votare.

PSD Constanţa a transmis că deţine filmări şi fotografii în acest sens care au fost puse la dispoziţia anchetatorilor, transmite News.ro.

“Reprezentanţii PSD au formulat o plângere penală la Poliţia Năvodari, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de oferire de mită electorală. Plângerea a fost întemeiată pe baza probelor furnizate organelor de anchetă, sub forma unor filmări şi fotografii, în care se observă clar cum reprezentantul unui candidat al unui partid politic la funcţia de primar al oraşului Năvodari, îmbrăcat chiar cu un tricou purtând însemnele partidului Neamul Românesc, oferă bani unor persoane aflate în drum spre secţiile de votare”, a transmis PSD Constanţa. Poliţiştii au început verificările în acest caz.

UPDATE 16:32 Poliţiştii din Petroşani au deschis un dosar penal după ce preşedintele unei secţii de votare din localitate a sesizat faptul că doi alegători au primit buletine de vot pe care era aplicată ştampila cu menţiunea "votat", a informat duminică Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Incidentul a fost semnalat preşedintelui secţiei de votare chiar de către cei doi alegători care primiseră buletinele ştampilate, acesta sesizând ulterior poliţia.

"În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la faţa locului şi a demarat cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la fraudă la vot şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale", a precizat IPJ Hunedoara.

UPDATE 16:30 Poliţiştii vrânceni au înregistrat un dosar penal după ce au fost sesizaţi că o femeie ar fi folosit o legitimaţie de jurnalist falsă pentru a intra în secţiile de votare din Panciu, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"Poliţia Oraşului Panciu a înregistrat un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi exercitarea unei profesii fără drept. În fapt, a fost sesizat faptul că o femeie foloseşte o legitimaţie de jurnalist care ar fi falsă pentru a intra în diverse secţii de votare", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Femeia ar fi intrat în mai multe secţii de votare alături de un candidat şi ar fi făcut fotografii celor prezenţi în secţia de votare la acel moment.

UPDATE 16:00 Potrivit News.ro, Deputatul Ionel Palăr, care candidează din partea PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bacău, susţine că în judeţul Bacău "se încearcă fraudarea" votului pentru preşedintele Consiliului Judeţean, afirmând că se dau două buletine de vot pentru CJ, dar nu se dau buletine pentru alegerea preşedintelui CJ. "Cer în acest moment suspendarea procesului de alegeri şi renumărarea tuturor buletinelor, pentru că avem două secţii în Bacău dovedite până acum, două secţii în Buhuşi, o secţie la Preluci-Agăş, şi în acest moment încep să curgă informaţiile de la colegii mei că acest lucru se întâmplă aproape peste tot în judeţ", spune Palăr.

"Până în acest moment situaţia este foarte, foarte critică, asistăm la cea mai mare tentativă de fraudare a alegerilor în ultimii 20 de ani (...) În foarte multe secţii, şi am informaţii din tot judeţul, că în foarte multe secţii de votare se încearcă fraudarea pentru preşedintele Consiliului Judeţean. Cum? Se dau două buletine de vot pentru Consiliul Judeţean, la numărătoarea făcută până acum lipsesc buletine de vot pentru Consiliul Judeţean Bacău", a afirmat Ionel Palăr.

El a susţinut că se dau buletine de vot pentru Consiliul Judeţean şi nu se dau pentru candidatul la preşedinţia Consiliului Judeţean Bacău.

"Cer în acest moment suspendarea procesului de alegeri şi renumărarea tuturor buletinelor, pentur că avem două secţii în Bacău dovedite până acum, două secţii în Buhuşi, o secţie la Preluci-Agăş, şi în acest moment încep să curgă informaţiile de la colegii mei că acest lucru se întâmplă aproape peste tot în judeţ", a declarat el.

De asemenea, Palăr a susţinut că la Buhuşi se încearcă fraudarea prin mită electorală şi că există dovezi în acest sens. Palăr a dat şi exemplul unor comune, spunând că la Filipeni "sunt 230 de buletine flotant şi sunt deja 120 de votanţi la secţia de votare de la primărie".

"Parcă s-ar fi mutat toată lumea din Bacău în comuna Filipeni. Acest lucru se întâmplă şi la Letea Veche", a afirmat el.

Palăr a spus că şi la Sascut se întâmplă "grozăvii" şi le-a cerut celor care le fac să înceteze cu "mârşăviile".

UPDATE 15.58 Un conflict între mai multe persoane a izbucnit, duminică, în apropierea unei secţii de votare din judeţul Dolj, iar doi bărbaţi au fost loviţi cu pumnii în faţă de alţi doi, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru aplanarea scandalului.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, duminică, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Coşoveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în comuna Castranova, în zona unei secţii de votare, a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

“În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că, în urma unor discuţii în contradictoriu, un bărbat de 34 de ani, din Castranova, ar fi fost lovit cu pumnul în zona feţei de un alt bărbat de 46 de ani, din aceeaşi localitate. Ulterior, un bărbat de 69 de ani, din Castranova, ar fi lovit la rândul său cu pumnul în zona feţei un alt bărbat de 30 de ani. Starea conflictuală a fost aplanată de forţele de ordine care au intervenit la faţa locului, ordinea publică fiind restabilită”, a transmis IPJ Dolj. În cauză, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au întocmit dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe.

UPDATE 15.55. Între doi candidaţi la Primăria Băneasa, reprezentând două formaţiuni politice, s-a iscat duminică un conflict, unul dintre ei reclamând la Poliţie că a fost ameninţat cu agresiuni şi că i-ar fi fost distrus autoturismul de către contracandidat.

"Astăzi, în jurul orei 11.00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Băneasa au fost sesizaţi despre faptul că un candidat la alegerile locale ar fi ameninţat cu acte de violenţă un contracandidat şi i-ar fi provocat distrugeri autoturismului acestuia", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

Conform sursei citate, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere.

UPDATE 15.32. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot la o secţie din municipiul Sibiu, unde s-a găsit un buletin de vot ştampilat, informează duminică un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

"La ora 11:45, BEJ a sesizat faptul că la secţia de votare nr. 3 din municipiul Sibiu a fost găsit un buletin de vot ştampilat. În temeiul sesizării, echipa operativă s-a deplasat la faţa locului şi a demarat cercetări, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la fraudă la vot (art. 32 raportat la 387 Cod penal)", se precizează în comunicatul IPJ Sibiu.

Într-o secţie de votare din oraşul Tălmaciu, procesul de votare a fost întrerupt după ce preşedintele secţiei a văzut că un alegător a încercat să introducă în urnă două buletine de vot.

"În ceea ce priveşte situaţia din cadrul Secţiei de votare nr. 213 (Tălmaciu), în jurul orei 12:20, preşedintele Secţiei de votare a observat faptul că un cetăţean a încercat să introducă în urnă două buletine de vot. Procesul electoral a fost întrerupt. La scurt timp după reluarea procesului de vot, acest eveniment s-a întâmplat din nou fiind de această dată urmat de găsirea unui buletin ştampilat pe podeaua secţiei de vot. În urma verificării efectuate de preşedintele BEC, cele trei buletine au fost anulate şi s-a reluat procesul electoral", a mai comunicat IPJ Sibiu.

Potrivit sursei citate, alte două buletine de vot ştampilate au fost găsite şi anulate la secţii din municipiile Sibiu şi Mediaş.

"La secţiile de votare nr. 83 (municipiul Sibiu) şi 116 (municipiul Mediaş) s-a găsit câte un buletin de vot ştampilat, precizăm faptul că acestea au fost anulate (nu au fost introduse în urnă)", a precizat IPJ Sibiu.

UPDATE 15.30. Un bărbat a fost amendat cu 1.000 de lei după ce a sunat la 112 şi a semnalat că o persoană face campanie electorală la o secţie din Bumbeşti Piţic, faptă care nu s-a confirmat, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu.

"La data de 27 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un bărbat de 51 de ani, din comuna Bumbeşti Pitic, cu privire la faptul că un bărbat face campanie electorala la o secţie de votare din comuna Bumbeşti Pitic. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti s-a stabilit că aspectele sesizate nu se confirmă, apelantul fiind sancţionat contravenţional conform OUG nr. 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu amendă în valoare de 1.000 lei", a precizat Ţuhaşu.

UPDATE 15.23. Într-o secţie de votare dintr-o localitate din Arad au fost depistate două buletine de vot care aparţineau altei localităţi. Acestea nu au fost înmânate alegătorilor şi au fost retrase.

”Cu privire la situaţia apărută într-o secţie de votare din circumscripţia Birchiş, Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 2 Arad informează că în urma verificărilor efectuate s-a constatat că au fost identificate de către membrii secţiei de votare două buletine de vot din circumscripţia Bârsa. Cele două buletine de vot au fost anulate fără a fi înmânate cetăţenilor cu drept de vot. Buletinele de vot au fost tipărite de Regia Autonomă Monitorul Oficial, toate pachetele cu buletine de vot fiind sigilate de către furnizor”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Arad.

Conform datelor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, la ora 15:00, prezenţa la vot în Judeţul Arad era de 25,48 %.

UPDATE 14.55. Candidatul PRO România la funcţia de primar al municipiului Buzău, inginerul Constantin Ionescu, s-a prezentat la secţia de votare fără a avea asupra sa cartea de identitate. După ce a fost termoscanat, Constantin Ionescu şi-a dat seama că nu şi-a luat la el portofelul cu acte şi a trebuit să se întoarcă acasă.

UPDATE 14.40. Candidatul PNL la Primăria Buzău, medicul Adrian Zoican, nu a putut inițial să voteze, din cauza termometrului. Aparatul a indicat o valoare prea mică și nu i s-a permis accesul în secția de votare. Ulterior, procedura s-a repetat iar medicul a fost lăsat să-și exercite dreptul constituțional.

Incidentul a fost pus pe seama unei erori a aparatului, dar medicul i-a recomandat reprezentantei secţiei de votare să nu îl mai atingă cu termometrul şi să-l scaneze de la o distanţă de 10 centimetri.

Într-un final, temperatura măsurată pe fruntea candidatului PNL a fost conformă şi acesta şi-a putut exercita dreptul la vot, relatează news.ro.

„Este o zi mare, o zi de sărbătoare, când toţi buzoienii trebuie să vină la vot pentru a-şi exprima opţiunea politică şi a alege administraţia oraşului şi a judeţului, administraţie care îi va reprezenta. Votul a durat mai mult din cauza procedurilor, proceduri legate de pandemie; totuşi, se votează, nu într-un ritm alert, dar se votează, funcţionează sistemul. De aceea rog toţi buzoienii să vină la vot cât mai devreme pentru a nu crea probleme mai târziu, aglomeraţie seara, înaintea închiderii secţiei de votare. Vă rog să votaţi cum vă dictează conştiinţa, dar important este să veniţi la vot; este soare, nu sunt nori pe cer, deci viitorul va fi bun”, a spus Zoican, la ieşirea de la urne.

 

UPDATE 13:30 - Intervenţie a SMURD la o secţie de votare din Brăila, unde unui membru i s-a făcut rău  

Incident la o secţie de votare din municipiul Brăila, unde unui membru al comisiei i s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia paramedicilor SMURD.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, incidentul a avut loc la secţia de votare 20 din municipiul Brăila.

”La ora 11.00, un membru din comisie de la Secţie de votare nr. 20 din municipiul Brăila, bărbat 44 ani, a făcut o criză de epilepsie. A primit îngrijiri medicale de la un echipaj SMURD dar a refuzat transportul la spital”, au precizat reprezentanţii ISU Brăila.

Potrivit reprezentanţilor BEM Brăila, în intervalul în care bărbatului i s-a făcut rău nu ar fi fost întrerupt procesul de votare.

UPDATE 12:30 - Orban: Până acum au fost semnalate incidente minore, nu au fost incidente foarte grave  

Premierul Ludovic Orban a declarat că până la acest moment în cadrul procesului electoral au fost semnalate incidente pe care le-a calificat ca fiind "minore", nefiind "incidente foarte grave".

"Evident, mi-a fost prezentată, practic, toată arhitectura dispozitivelor implicate în susţinerea alegerilor locale. Pe lângă dispozitivul central, e o legătură directă cu dispozitivele de la nivelul fiecărui judeţ. De la centru au fost trimise în teren echipe de câte doi responsabili din partea echipei centrale în fiecare judeţ, de asemenea, echipe din partea Corpului de control, reprezentanţi pe fiecare din cele 10 zone care au fost stabilite. Se urmăreşte la minut, cum se zice, evoluţia procesului electoral, şi se intervine în orice situaţie care reclamă prezenţa Poliţiei. Până acum au fost semnalate incidente, dar le-aş califica ca incidente minore, nu au fost incidente foarte grave. Evident, urmărim funcţionarea tuturor mecanismelor electorale", a declarat Ludovic Orban, duminică, la sediul MAI.

Premierul a adăugat că a adresat o solicitare reprezentanţilor Guvernului în teritoriu ca în localurile unde sunt mai multe secţii de votare să fie fluxurile separate, astfel încât să se poată asigura "o fluiditate a procesului electoral pentru fiecare secţie de votare a unui centru de vot".

UPDATE 12:20 - Bărbat din Gorj, sancţionat după ce ar fi fotografiat buletinul de vot pentru alegerea primarului  

Un bărbat din municipiul Târgu Jiu a fost sancţionat cu avertisment după ce şi-ar fi fotografiat buletinul de vot pentru alegerea primarului, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu.

"Un bărbat de 34 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost sancţionat contravenţional cu avertisment, conform Legii 115 din 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru că, în timp ce îşi exercita dreptul la vot, ar fi fotografiat buletinul de vot pentru alegerea primarului, iar ulterior a şters fotografia, la solicitarea unui membru al comisiei de vot de la Secţia 18", a informat Ţuhaşu.

UPDATE 12:00 - Un alegător din județul Constanța a primit trei buletine de vot în plus  

Poliţişti Secţiei 5 Rurale Cogealac au fost sesizaţi duminică cu privire la faptul că în comuna Corbu unui alegător i s-ar fi distribuit patru buletine de vot pentru funcţia de primar, de către un membru al la Secţiei de votare nr. 411, informează Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa.

Potrivit sursei citate, în urma cercetărilor s-a stabilit faptul că în jurul orei 7,20, din neatenţie, un membru din cadrul Secţiei de votare ar fi distribuit patru buletine de vot unui singur alegător, acesta sesizând imediat greşeala comisă şi, în consecinţă, a restituit cele trei buletine de vot suplimentare, care au şi fost anulate.

UPDATE 11:30 -  A fost reluată votarea la Costineşti, pe buletinele greşit imprimate  

Procesul electoral a fost reluat la Costineşti, pe buletinele de vot imprimate greşit pentru candidatul la funcţia de primar, alegătorii fiind informaţi după intrarea în secţie că sigla PRO România a fost imprimată, din eroare, şi în dreptul candidatului PNL, urmând ca după tipărirea buletinelor rectificate acestea să fie puse la dispoziţia celor care nu au votat încă.

Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Costineşti, a fost reluat procesul de votare în cele două secţii ale comunei, la două ore după ce a fost oprit din cauza imprimării greşite a buletinului pentru candidaţii la primărie, unde în căsuţa cu numele candidatului PNL a post tipărită sigla formaţiunii PRO România.

Iniţial, s-a decis suspendarea alegerilor pentru tipărirea unor buletine noi, dar s-a revenit asupra acestei hotărâri reluându-se votarea pe buletinele eronate, urmând ca după sosirea noilor buletine de vot, corectate, acestea să fie puse la dispoziţia celor care nu au votat încă.

Până la suspendarea temporară a procesului electoral, la cele două secţii de votare din comuna Costineşti se prezentaseră 18 alegători din cei 2.767 înregistraţi pe listele permanente.

UPDATE 9:25 - Votarea a fost suspendată la Costineşti pentru că au fost greşite buletinele pentru alegerea primarului  

Procesul electoral a fost suspendat în cele două secţii de votare din comuna Costineşti după ce alegătorii au descoperit că buletinele de vot au fost tipărite greşit, sigla PNL fiind înlocuită cu cea a formaţiunii Pro România.

Potrivit edilului în exerciţiu, Traian Cristea, care nu şi-a mai depus candidatura pentru un nou mandat, membrii birourilor din cele două secţii de votare ale comunei au declarat că au sesizat doar după începerea procesului electoral eroarea ce apare doar pe buletinele pentru alegerea primarului, şi anume faptul că în dreptul candidatului PNL a fost tipărită sigla Pro România, chiar dacă specimenele pentru buletinele de vot au fost transmise din timp, în cursul săptămânii trecute.

Locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Constanţa, judecătoarea Gabriela Ghervase, a declarat, referitor la acest incident, că a fost transmisă o informare către Biroul Electoral Central şi sunt aşteptate lămuriri pentru rezolvarea situaţiei, urmând să fie retipărite buletinele, aproximativ 2.700 de exemplare.

Procesul electoral va fi reluat după ce vor ajunge noile buletine de vot în cele două secţii din localităţile Schitu şi Costineşti.

UPDATE 8:30 - Dosar penal pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale în Argeș și buletine de vot lipsă  

Poliţiştii argeşeni efectuează cercetări pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale, în urma unui incident produs într-un cabinet medical din comuna Bârla.

Imaginile cu incidentul din cabinetul medicului de familie, care a avut loc sâmbătă seara, au fost făcute publice pe o reţea de socializare.

Potrivit primelor concluzii ale verificărilor, mai multe persoane au pătruns în cabinetul medicului de familie şi şi-au însuşit adeverinţe medicale ce urmau să fie depuse la Biroul Electoral, pentru exercitarea dreptului de vot.

"Se efectuează cercetări pentru loviri şi alte violenţe şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale. (...) La finalizarea cercetărilor, cauza va fi înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, subcomisar Mădălina Epure.

Conform sursei citate, se efectuează verificări şi în cazul a două sesizări privind lipsa unor buletine de vot, constatată în momentul primirii lor la birourile electorale de circumscripţie. În aceste cazuri a fost notificat Biroul Electoral Judeţean.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult