Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Și-au reglat conturile”. Un bărbat de 74 de ani și-a înjunghiat prietenul, într-un parc din Timișoara, după o ceartă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bărbat și-a înjunghiat prietenul, într-un parc din Timișoara, după o discuție în contradictoriu. Se pare că aveau o dispută mai veche și, pe fondul consumului de alcool, spiritele s-au încins peste măsură.

Totul s-a întâmplat în Parcul Central, la câțiva metri de Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Cei doi bărbați s-au așezat la o măsuță, la povești, însă discuțiile au degenerat și s-au luat la ceartă. Unul dintre ei, în vârstă de 74 de ani, a scos un briceag și l-a înjunghiat pe amicul său, de 63 de ani, în zona umărului. Martor: „S-au certat nu știu pentru ce și a sunat la poliție, la spital.” Scandalul a izbucnit după ce agresorul ar fi consumat câteva pahare cu alcool, spun martorii. Martor: „Alcoolul și-a făcut datoria, ce să se întâmple. Și-au reglat conturile.” Martor: „Au fost și șahiști și remiști, dar din cauză ce s-a întâmplat acum, au plecat.” Ambii bărbați au fost transportați la spital. Agresorul a fost și el rănit, după ce a căzut și s-a lovit la cap. Alexandra Petrovici, purtător de cuvânt IPJ Timiș: „Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.” Anchetatorii vor stabili încadrarea faptelor dupa audieri și după ce vor primi raportul medical privind starea victimei. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult