Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„S-ar putea ca această relație să fie doar în mintea lui”. Ce spune un criminolog despre studentul care și-a ucis iubita

Your browser doesn't support HTML5 video.

Studentul din Timişoara care şi-a ucis iubita, colega cu el la medicină, a cerut să fie plasat în arest la domiciliu, deşi şi-a recunoscut fapta îngrozitoare.

Între timp părinţii tinerei spun că cei doi nici măcar nu erau împreună şi că fata nu ar fi vrut o relaţie cu el. Cert este ca luni zeci de colegi au ținut să îşi ia rămas bun de la Andreea, pe care o descriu drept o persoană, frumoasă şi luminoasă.

Mirel Dragomir a cerut în instanţă să fie plasat în arest la domiciliu, după ce a recunoscut că a omorât-o pe Andreea. În ziua tragediei au mers la el acasă după cursuri, iar lucrurile au degenerat.

În încercarea de a se salva fata l-a zgâriat pe față, însă el a atacat-o de mai multe ori cu o armă albă. În timp ce colegii tânărului de 23 de ani, ştiau că cei doi erau împreună din luna decembrie, părinţii Andreei spun că de fapt erau doar amici.

Reporter: Știaţi de relaţia dintre ei doi? Adrian Morega, tatăl fetei: Nu a fost o relaţie între ei... o prietenie... el era coleg cu colega ei de cameră. Am înțeles că el voia și a ea a zis că o să-i spună nu vrea să aibă o relație. Cred că i-a spus acum, i-o fi spus și..."

Andrei Motoc, prorector al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara: „Era student la buget. În paralel era student la Teologie. Deci avea preocupări pentru binele uman.”

Dan Antonescu, expert criminolog: „Sunt convins că avem de-a face cu o gelozie dusă la un nivel extraordinar de înalt, o frustrare, cumva orgoliu nemăsurat. S-ar putea ca această relație să fie doar în mintea lui, el făcuse o fixație pentru fata asta.”

Andreea avea doar 21 de ani, era singurul copil al familiei şi le spunea părinţilor ce face la orice pas. Vineri seara ar fi trebuit să ajungă acasă. Adrian Morega, tatăl fetei: "La 12 era microbuzul să plece. Nu mi-a trimis mesaj. Am mai întrebat-o pe unde e, ce face, nu mi-a răspuns la telefon. Eram sigur că ceva nu e în regulă."

Din păcate nimeni n-a apucat să o salveze pe Andreea. Când a văzut că nu mai respiră, Mirel a încercat să mascheze urmele crimei şi-a schimbat hainele şi a plecat la părinţii săi, în judeţul Caraş Severin. Când au ajuns la el poliţiştii, a încercat să fugă. În maşina i-au găsit hainele pe care le-a purtat în momentul comiterii crimei.

Colegii şi prietenii Andreei s-au adunat în fața Institutului de Medicină Legală din Timişoara ca să-i aprindă o lumânare.

"Fata a fost o lumină efectiv în viața tuturor. O energie așa de bună care putea să-ți lumineze ziua."

"Nici n-o trebuia s-o cunoşti atât de bine ca să vezi ce bună era, şi cu pacienţii... cum se comporta, şi cu prietenii..."

Principalul suspect a fost arestat pentru 30 de zile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult