Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„M-a trezit mirosul de fum”. Incendiu într-un tren de călători, în Bistriţa-Năsăud. Pasagerii au fost evacuaţi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un incendiu puternic a cuprins marți seară un tren de călători InterRegio, aflat în mers pe ruta Galați –Cluj-Napoca.

Cei 33 de călători din vagoane au reușit să iasă la timp. Incidentul a avut loc într-o localitate din Bistrița - Năsăud. Mai multe echipaje de pompieri s-au chinuit aproape două ore pentru a stinge focul.

Incendiul a izbucnit între al doilea și al treilea vagon. Inițial, călătorii s-au refugiat în cele neatinse de flăcări. Cineva a tras apoi semnalul de alarmă, trenul a oprit și au reușit să coboare cu toții în siguranță.

Călător: „Eram în vagonul doi și un pasager a deschis ușa, atunci a izbucnit fumul acela // ceva scurt circuit.

Călător: „Eu dormeam, m-a trezit mirosul de fum și m-am dat jos din tren.”

Citește și
Incendiu tren
Un tren a luat foc în mers, în Bistriţa-Năsăud. 20 de călători au fost evacuaţi

Călător: „Eram în vagonul din spate și am simțit fum și după aceea. A început să fugă lumea din vagonul acela și a venit fumul și apoi am coborât.” Unii localnici au venit să dea o mână de ajutor.

Localnic: „Trenul l-am văzut de acasă din sat, arzând și am venit să dăm ajutor la oameni.”

Pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale și, după aproximativ două ore, focarul a fost lichidat. Două vagoane au fost distruse în proporție de 90 %.

Cristina Răcilă purt. cuv. ISU BN: „Intervenția a fost foarte dificilă din cauza faptului că a fost foarte greu accesul la locul intervenției și de asemenea din cauza faptului că trenul se afla sub tensiune. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind un scurt circuit electric la al treilea vagon.”

Un echipaj SMURD a evaluat toate persoanele din tren, dar nu a fost nevoie că cineva să fie transportat la spital. Pasagerii au fost duși în orașul Beclean, cu un microbuz, pentru a-și continua deplasarea cu alte mijloace de transport. Circulația trenurilor a fost oprită mai bine de patru ore.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult