Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Loverboy” din Craiova, arestat preventiv. Câți bani a încasat zilnic pe spatele a două tinere

Tânărul din Craiova a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

El ar fi obligat, prin acte de violență, o minoră de 15 ani să cerşească în centrul Craiovei şi în Italia, iar pe o femeie, prin metoda "loverboy", să se prostitueze în Marea Britanie, sumele încasate prin exploatarea acesteia fiind de circa 3.000 de lire pe zi.

Din cauza actelor de violenţă la care a fost supusă de bărbat, minora a încercat de mai multe ori să se sinucidă. Femeia obligată să se prostitueze a rămas însărcinată, fiind obligată să întreţină relaţii sexuale cu clienţii şi în ultimul trimestru de sarcină, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii din Craiova au reţinut că în cursul anului 2014, tânărul a transportat şi adăpostit la domiciliul său - prin constrângere, inducere în eroare şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate - o minoră, în vârstă de 15 ani, pe care ulterior a obligat-o, prin acte de violenţă fizică şi ameninţări, să practice cerşetoria în principal în zona centrală a oraşului Craiova, inculpatul cerându-i persoanei vătămate să câştige minim 50 lei pe zi.

"În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că victima minoră era agresată fizic de către inculpat, pusă în genunchi şi obligată să bea apă cu sare dacă nu obţinea din cerşit suficienţi bani. De acelaşi tratament au beneficiat şi rudele acesteia, cărora li s-a interzis să ia legătura cu persoana vătămată, mama sa fiind agresată fizic în momentul în care a căutat-o la domiciliul inculpatului. Din acest motiv, persoana vătămată minoră a avut mai multe episoade de depresie şi încercări de sinucidere prin îngurgitarea unor medicamente", se menţionează în comunicat.

Citește și
perchezitii diicot
Zeci de românce, racolate prin metoda „Loverboy” pentru a se prostitua în străinătate. Sumele obținute de traficanți

În perioada 2015-2017, în mai multe rânduri, tânărul şi tatăl său au transport-o pe victima minoră în Italia, unde au cazat-o în diferite imobile din Roma şi au obligat-o să practice cerşetoria, fiind atent supravegheată de către cei doi. În cursul lunii iunie 2017, cu ajutorul unui cetăţean român care a văzut-o cerşind desculţă şi neîngrijită pe stradă, persoana vătămată a luat legătura cu Ambasada României, care i-a eliberat un titlu de călătorie, reuşind să se întoarcă în România.

La data de 25 septembrie 2019, inculpatul s-a întâlnit întâmplător cu persoana vătămată, ocazie cu care i-a adresat o serie de insulte, ameninţări, lovind-o cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, procurorii îl acuză pe pe tânăr că, în cursul anului 2018, a recrutat, prin inducere în eroare, utilizând metoda "Loverboy", o altă persoană de sex feminin, pe care prin constrângere psihică şi fizică, prin şantaj emoţional şi limitându-i libertatea de comunicare şi mişcare a determinat-o să practice prostituţia în diferite locaţii din Marea Britanie.

"În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că sumele obţinute din exploatarea sexuală a victimei erau de aproximativ 3.000 de lire pe zi, banii fiind în totalitate însuşiţi de inculpat, care îi folosea în interes propriu, cumpărându-şi haine, mâncare, dar şi droguri. După ce persoana vătămată a sesizat autorităţile britanice, inculpatului i s-a cerut să părăsească Marea Britanie, primind interdicţie de a mai sta în această ţară", se arată în comunicat.

La întoarcerea în România, deşi era însărcinată în luna a şaptea, persoana vătămată a fost obligată de către inculpat să practice în continuare prostituţia într-un apartament închiriat, clienţii fiind recrutaţi prin publicarea unor anunţuri pe diferite site-uri de publicitate.

"Pe fondul nemulţumirii cauzate de sumele mici câştigate (200-300 lei pe zi), inculpatul a continuat agresiunile asupra persoanei vătămate, iar după ce aceasta a născut, i-a cerut să practice cerşetoria în diferite locuri din zona centrală a oraşului Craiova, fiind depistată în mai multe rânduri de Poliţia Locală şi amendată pentru acest lucru", afirmă procurorii.

Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile. Cauza este instrumentată de DIICOT Craiova împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Craiova.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult