Modifica setarile cookie
Toate categoriile

„Îmi era era ruşine”. David Popovici, amintire legată de Robert Glinţă

Your browser doesn't support HTML5 video.

David Popovici a vorbit, duminică seară, la revenirea în ţară de la Campionatul Mondial de nataţie, despre faptul că în urmă cu câţiva ani, când era copil, îi era ruşine să îi ceară un autograf lui Robert Glinţă.

“Sunt onorat să pot să fiu numit idolul unor copii, şi eu am avut idolii mei. Când l-am văzut pe Robert îmi era era ruşine să cer să fac o poză cu el, să cer un autograf. Părinţii m-au împins. E şi el idolul multor copii. Robert atunci mi-a spus că a fost primul autograf pe care l-a dat vreodată. Încă îl am”, a povestit Popovici, potrvit News.ro.

Dublul campion mondial a precizat că a fost cea mai bună decizie pentru el faptul că a rămas în România: “Absolut, e cea mai bună decizie. Într-un sport atât de individual este extrem de importantă chimia pe care o ai cu cei cu care lucrezi”.

Întrebat ce ar alege între o decoraţie şi un bazin de înot, el a răspuns: “Le-aş alege pe. Sunt convins că avem resursele pentru asta. Construirea unor noi bazine şi punerea în folosinţă a celor părăsite reprezintă un obiectiv al meu”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult