Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zelenski insistă cu aderarea Ucrainei la UE și vorbește despre „progresele” țării. Summitul de vineri e decisiv

Volodimir Zelenski insistă cu planurile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană și își pune speranțele în summitul UE-Ucraina, care se desfășoară în weekend, la Kiev.

Kievul aşteaptă "veşti" de la summitul UE-Ucraina ce se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni, a spus Zelenski în mesajul său video, marţi seara. „Aşteptăm decizii din partea partenerilor noştri din UE, (veşti) care să corespundă progreselor noastre. Progrese care în mod evident există - şi chiar în pofida războiului la scară mare", a declarat Zelenski, citat de agenția dpa și preluat de Agerpres.

Ucraina este însă în plin război cu Rusia, după invazia declanșată la 24 februarie 2022. Rusia consideră și acum războiul drept o "operaţiune militară specială" cu scopul declarat al "demilitarizării" şi "denazificării" acestei ţări vecine.

Războiul a întărit şi mai mult dorinţa multor ucraineni ca ţara lor să adere la UE cât mai repede posibil. Ucraina este din iunie candidată la aderare la UE iar procesul de aderare durează în mod obișnuit câțiva ani și pune condiții clare, inclusiv pentru combaterea fermă a corupției.

La începutul săptămânii, premierul Ucrainei înainta un termen de doi ani pentru aderarea la UE.

Citește și
volodimir zelenski
Zelenski: „Mikolaiv este un oraş asupra reconstrucţiei căruia a preluat patronajul Danemarca”

„Avem un plan foarte ambițios de a adera la Uniunea Europeană în următorii doi ani. Așa că ne așteptăm ca în acest an, în 2023, să putem avea deja această etapă de preaderare a negocierilor", spunea premierul ucrainean Denis Șimhal.

Avantaje economice pentru Ucraina

În lumina declarațiilor oficialilor ucraineni, summitul de la sfârșitul săptămânii pare a avea o importanță maximă cu privire la viitorul țării.

Summit Ucraina-UE are loc la Kiev și începe pe 3 februarie. Prim-ministrul Ucrainei a declarat pentru Politico că speră că Ucraina poate realiza vineri un „salt substanțial înainte", în special în domenii specifice - un acord privind un regim fără vize pentru bunuri industriale, suspendarea taxelor vamale pentru exporturile ucrainene pentru încă un an și „progrese active" în ceea ce privește aderarea la sistemul de plăți SEPA (Single Euro Payments Area) și includerea Ucrainei în zona de roaming mobil al UE.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult