Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de oameni au ajuns la spital după ce au alunecat pe gheață. Șoferii aruncă singuri cu nisip pentru a putea circula

Your browser doesn't support HTML5 video.

În zonele cu temperaturi scăzute, unde se formează polei în special în zorii zilei, zeci de oameni au alunecat pe gheață și au ajuns la spital cu fracturi și entorse.

Mai multe zone din Moldova au fost vizate de coduri galbene de scurtă durată, care anunțau astfel de probleme. La Vaslui, șoferii au aruncat singuri cu nisip pe șosea pentru a putea circula. Dar și aici, mai multe mașini au derapat și s-au tamponat. O femeie a alunecat pe scări, apoi și-a pierdut cunoștința. Soțul a găsit-o căzută la pâmânt și a chemat ajutor la 112. Femeie: „Mi s-a rupt filmul că nu-mi aduc aminte nimic din ce s-a întâmplat, nimic, nimic. Era un pic polei acasă, pe scări. Am alunecat și m-am trezit deodată jos, noroc că era soțul meu, parcă a simțit. A ieșit pe terasă și m-a văzut jos”. Iar o pensionară a alunecat pe trotuarul înghețat, când a ieșit în curte. Are o plagă ce trebuie cusută și tratată la spital. Femeie: „Am venit cu piciorul de cantul unei pietre care tot de polei era. Și s-a tăiat piciorul. Nu mi-am dat seama că e polei. După ce am căzut am văzut. Trebuie să mă coase, că e prea adâncă, tăietura e până la os”.

Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU SMURD Iași: „E o perioadă în care avem multe traumatisme, multe internări la ortopedie, toți pacienții sunt văzuți în urgențe. Dintre cazurile de astăzi unele au plăgi, contuzii la vin membrelor inferioare, alții au entorse sau fracturi de gleznă”. Și în județul Vaslui, șoselele au fost acoperite cu polei la primele ore ale dimineții.

Localnicii spun că în zonă mai multe mașini s-au tamponat în lanț sau au derapat pe carosabilul acoperit de polei.

Reporteri: Elena Bejinaru, Cătălina Vieru, Mariana Apostoaie

Citește și
Aleksandr Gorcihov
Preşedintele Federaţiei Ruse de Patinaj, Aleksandr Gorcihov, fost campion olimpic și mondial, a murit

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult