Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Zeci de elevi de la un liceu din Botoșani s-au vaccinat anti-Covid-19

Your browser doesn't support HTML5 video.

30 de elevi ai unui liceu de elită din Botoșani s-au vaccinat marți dimineață. Ei au vrut să dea un exemplu prin acțiunea lor, iar pe de altă parte, vor să se asigure că vor putea participa la examenul de bacalaureat și admitere la facultate.

Toți au peste 16 ani și au fost imunizați chiar în incinta unității de învățământ.

Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Botoșani este prima unitate de învățământ din județ unde elevii de peste 16 ani au putut să se vaccineze. Până acum, susține conducerea școlii, peste 90% din personalul didactic și auxiliar s-a imunizat, iar cea mai mare parte dintre elevii care au drept de vaccinare au făcut acest lucru. Unii au fost vaccinați chiar la liceu.

Cristina Chiriac, directorul Colegiului Național "Mihai Eminescu" Botoșani: "Sunt în total 30 de elevi care și-au exprimat dorința printr-o adresă la conducerea școlii. Eu m-am adresat DSP și chiar le mulțumesc pentru promptitudine pentru că mi-au răspuns imediat, dându-ne aceasta soluție de a veni chiar în incinta școlii".

Elevă vaccinată: "A fost ok. Super Ok. Mă așteptam la mai rău, dar a fost super bine".

Citește și
Interesul poartă fesul. Un primar din Botoșani a exectuat lucrări într-o arie protejată
Un primar din Botoșani a făcut lucrări într-o arie protejată unde este şi un sit dacic, pentru că voia să-şi irige terenul

Reporter: "De ce ai ales să te vaccinezi?".

Elevă vaccinată: "În primul rand, pentru că vreau să merg la facultate și vreau să pot participa la examene".

Elevă vaccinată: "Am zis că e momentul perfect acum să mă vaccinez, pentru că e înainte de BAC, dar și pentru facultate. Vreau să demonstrez și altora că nu e nimic rău".

Monica Adăscăliței, director executiv DSP Botoșani: "Este primul colegiu din județul Botoșani unde începe vaccinarea la copiii peste 16 ani. Vaccinarea are loc în cabinetul școlar, iar personalul care deservește vaccinarea este de la DSP. Sunt mulți copii care s-au vaccinat cu părinții în centrele fixe, dar activitatea de astăzi este prima din județ care are loc într-o unitate de învățământ".

Iosif Pintilie, președintele Consiliului Elevilor din Botoșani: "Mă bucur foarte mult că elevii din liceul meu au ocazia să se vaccineze. Cred că este un prim pas la revenirea spre normalitate. Tocmai de asta m-am și vaccinat cu prima ocazie. Nu am o informație exactă, dar cred că vorbim de aproape 50% care sunt vaccinați".

Reprezentanții DSP Botoșani speră ca în perioada imediat următoare vaccinările să înceapă și în alte licee din județ.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult