Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bărbatul care a înjunghiat-o mortal pe administratora unui bloc din București i-a provocat 25 de înțepături pe corp

Your browser doesn't support HTML5 video.

Crimă șocantă în capitală. O femeie de 55 de ani, administratorul unui bloc din sectorul 2, a fost ucisă de un locatar. Acesta credea că victima îl forțează să semneze niște acte prin care să-i fure apartamentul.

Însă totul era doar în imaginația lui, spun procurorii, care vor să ceară o expertiză psihiatrică. Suspectul de 57 de ani a fost arestat vineri amiază.

Autoritățile spun că agresorul s-a năpustit asupra vecinei sale într-un moment în care a prins-o singură. Femeia se afla la parterul blocului, în camera administrației și avea program să încaseze întreținerea

Doi vecini au ieșit din apartamente când au auzit țipetele de ajutor ale femeii. Unul dintre ei a sunat la 112. Dar a fost prea târziu. Medicii legiști au numărat 25 de rani pe trupul femeii.

Surse din anchetă spun că bărbatul și-a premeditat crima. Știa că femeia care administra blocul încasa întreținerea în ziua respectivă. Motiv pentru care ar fi plecat special de la o petrecere, iar când a ajuns la bloc ar fi lovit-o pe femeie de mai multe ori. Polițiștii l-au găsit așezat pe aceste scări. Avea arma crimei în mână și le-a spus agenților că nu se opune reținerii.

Citește și
femeie cu cutit
Doi tineri din Cluj, cuplu, s-au luat la bătaie în toiul unui scandal. Bărbatul a fost înjunghiat în abdomen

Vecină: „Poliția nu ne-a mai dat voie să circulăm nici sus, nici jos pentru că el a circulat cu liftul și stătea la etajul cinci și automat nu ne-a mai dat voie. Numai cei care plecau la serviciu sau... am rămas șocați, v-am spus. Suntem toată lumea șocată în bloc”.

Agresorul nu a fost coerent la audieri. A vorbit despre o datorie pe care ar fi avut-o în urma încheierii unui contract de credit și că ar fi urmat să-și piardă casa. A mers la femeie să o întrebe dacă are vreo implicare în asta. Apoi a ucis-o.

Femeie: „Ceva cu casa, că își pierde casa, dar nu înțeleg la ce se referea. Nouă ni s-au schimbat apometrele și am semnat niște documente că suntem de acord și el are impresia că din semnătura aia cineva vrea să îi ia casa, nu știm”.

Vecin: „Domne, era un om ursuz, în primul rînd, nu vorbea cu nimeni, dacă îți dădea bună ziua sau nu și atât”.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru omor. A mărturist crima, dar anchetatorii vor să fie supus unei expertize psihiatrie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult