Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vremea se va răci semnificativ în Bucureşti. Condiţii de lapoviţă în timpul nopții

Vremea se va răci semnificativ în Bucureşti pe parcursul zilei de vineri, temporar va ploua, iar spre seară şi noaptea vor fi condiţii de lapoviţă.

Vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor atinge 40 - 50 km/h, amplificând senzaţia de rece, arată prognoza pentru Capitală publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie, citată de Agerpres.

Temperatura aerului va fi în scădere continuă, astfel că maxima zilei de vineri, de 5 - 6 grade Celsius, se va atinge în orele dimineţii. Minima termică de sâmbătă dimineaţa va fi de 0 - 1 grad Celsius.

Şi joi vremea va rămâne închisă, temporar va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă în medie de 10 - 15 litri/mp. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze care la rafală vor atinge 45 - 55 km/h. Temperaturile vor fi în scădere, astfel că maxima zilei de joi va fi de 10 - 11 grade, iar cea minimă de vineri dimineaţa de 3 - 4 grade Celsius.

La nivelul întregii ţări este în vigoare o informare meteo potrivit căreia vremea se va răci şi se vor semnala precipitaţii în special în partea de sud a ţării.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult