Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Viktor Orban consideră că Legea europeană privind libertatea presei o „pune sub control”. Creează o „lume orwelliană"

Viktor Orban respinge Legea europeană privind libertatea presei, pe care o consideră „orwelliană” în care Bruxellesul urmăreşte de fapt să „pună sub control" presa.

Legea europeană privind libertatea presei a fost votată marţi în Parlamentul European înaintea negocierii cu statele membre ale UE. Premierul Ungariei consideră că este o lege care creează o „lume orwelliană" în care Bruxellesul urmăreşte de fapt să „pună sub control" presa, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

„Nu am luptat împotriva comuniştilor pentru a ajunge în 1984", a comentat Orban pe X (fostul Twitter), făcând aluzie la romanul distopic scris de George Orwell. În realitate Bruxellesul „vrea să controleze mass-media prin #MediaFreedomAct", crede premierul ungar, acuzat el însuşi în ţară şi străinătate că încearcă să reducă la tăcere presa care îl critică pe el și cabinetul său.

Însă, principala promotoare a acestei legi din Parlamentul European, eurodeputata germană Sabine Verheyen, consideră că, dimpotrivă, respectiva lege va proteja mai bine presa în faţa „influenţelor externe".

Dacă va fi în final adoptată în forma votată de Parlamentul European, Legea europeană privind libertatea presei (EFMA) va obliga toate societăţile din mass-media publice să dezvăluie identitatea proprietarilor lor, precum şi a celor din partea cărora primesc publicitate instituţională sau susţinere publică.

Citește și
Victor Orban
Viktor Orban: Ungaria nu va sprijini Ucraina în nicio problemă internaţională. Care este motivul

Printre altele, această lege limitează posibilitatea folosirii soft-urilor de spionaj împotriva jurnaliştilor. Totuşi, jurnaliştii vor putea fi urmăriţi cu astfel de programe dacă o asemenea acţiune este validată de justiţie pentru investigarea unei "infracţiuni grave".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult