Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Momentul în care mașina lui Mihai Chirica este lovită de un BMW

Momentul accidentului în care a fost implicat primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, sâmbătă seară, a fost surprins de camerele de supraveghere.

În imaginile publicate de Ziarul de Iași se vede cum autoturismul primarului, un Ford de culoare neagră, pătrunde în intersecție, moment în acre este lovit de un BMW care venea cu viteză.

Potrivit presei locale, de vină pentru producerea accidentului este șoferul BMW-ului, care a trecut pe culoarea roșie a semaforului.

Accidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 22:50, iar primarul Mihai Chirica a fost transportat la spital.

Medicii i-au preluat și pe șoferul celuilalt autoturism, un tânăr de 22 de ani, dar și pasagera din dreapta, în vârstă de 19 ani. Cei doi șoferi au fost testați și s-a stabilit că nu se aflau sub influența alcoolului.

Primarul a scris duminică pe Facebook că a trecut “o cumpănă” şi se bucură că nimeni nu a fost grav rănit.

“Am trecut o cumpănă, în care poţi vorbi despre cât de fragilă este viaţa. (...) Conduc prudent de peste 27 de ani fără niciun incident, nu am lovit şi nu am fost lovit de nimeni. Dar aşa este soarta mă bucur că şi celelalte două persoane din celălalt vehicul nu au păţit ceva deosebit. Sunt tineri, chiar foarte tineri şi nu-i voi părăsi la greu pentru că puteam pleca cu toţii pe un alt destin. (...) PS: Ca sa nu apară dubii testul etilotest a înregistrat 0 pentru amândoi, iar la măsurarea mea celălalt şofer a fost martorul Poliţiei. Vom trece şi peste acest necaz!”, se arată în postarea edilului.

“Tocmai terminasem evenimentul ‘Atipic Beauty’, unde cele mai multe femei frumoase erau în scaunul cu rotile din cauza unor accidente de circulaţie. Toate erau triste, dar aveau dorinţa de a merge mai departe. Astăzi e 8 Martie, sigur ar fi vrut să sărbătorească altfel, dar soarta aşa a decis. Ieri puteam fi ca ele, în scaunul cu rotile. Dumnezeu mi-a mai dat o şansă şi-I mulţumesc pentru asta. Toţi suntem bine, nimeni nu e rănit, iar maşinile se pot repara”, a mai scris Chirica.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult