Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Veste teribilă pentru braconieri. Pescuitul ilegal s-ar putea pedepsi cu până la 8 ani de închisoare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Se văd primele rezultate ale interdicției la pescuitul de sturioni. După mai bine de 15 ani de prohibiție și multiple repopulări, în Dunăre și-au făcut apariția primii pui de morun sălbatic.

Va mai curge însă multă apă pe Dunăre până când stocurile de sturioni vor ajunge la nivelul de altădată. Între timp, în Parlament a fost depusă o nouă Lege a Pescuitului care înăsprește considerabil pedepsele, cu până la 8 ani de închisoare pentru braconaj.

Iată primele dovezi că familiile de sturioni din apele noastre se regenerează. Pescarii profesioniști confirma prezenta puilor în plasele lor.

Lucian Lupu, pescar profesionist: ”Ne-am întâlnit cu puietul de morun. Este un semn bun”.

Datele arată că în urmă cu 100 de ani în țara noastră erau capturate anual aproximativ 10.000 de exemplare de nisetru. În 2004, pescarii au mai raportat doar 28.

Citește și
Un bărbat a fost împușcat în cap, în timpul unei partide ilegale de vânătoare
Un bărbat a fost împușcat în cap, în timpul unei partide ilegale de vânătoare, în Bihor

România a instituit prohibiția la sturioni în 2006, pentru 10 ani. În 2016 a fost prelungita cu încă cinci, iar anul acesta restricțiile au fost date pe termen nedeterminat. Tudor Ionescu, Centrul de Biodiversitate Acvatică: ”Puii au între două și trei luni de zile. Ei se îndreaptă spre Marea Neagră acumă, unde vor sta între 14 și 20 de ani, până ating maturitatea sexuală și până o să revină în Dunăre să se reproducă pentru prima oară”.

Aproape 650.000 de exemplare au fost eliberate în apă de-a lungul timpului în cadrul unor populări organizate. Un nisetru introdus în Dunăre a fost capturat recent și eliberat. Puii introduși în Dunăre vor ajunge, însă, să se repoducă, cel mai devreme, peste cinci ani. În tot acest timp, braconierii acționează nestingheriți. Autoritățile din Deltă găsesc kilometri de plase montate ilegal în care se prinde și sturion. Braconajul vă fi pedepsit cu închisoarea în scurt timp. O nouă Lege a Pescuitului a fost depusă la Senat.

Alexandru Kocsis, inițiator al legii: "Au fost mărite amenzile de cinci ori pentru pescuitul electric. Se pedepsea cu amendă sau închisoare de la 6 luni la doi ani. Noi am mărit de la 5 la 8 ani de închisoare". Mălin Mușetescu, fost guvernator al Deltei Dunării: ”România importaă 80% din cerința pieței de pește. Nu mai avem acvacultură deloc". În ultimii ani au fost înființate câteva ferme de sturioni, însă afacerile implică multă răbdare, pentru că profitul vine abia după 7 ani. Un kilogram de carne de sturion costă 40 de lei, iar caviarul, 3.000 de lei kilogramul. Cel mai scump produs este caviarul de nisetru imperial, care se vinde cu 10.000 de lei kilogramul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult