Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Veste bună pentru cei peste un milion de români din Spania. Vor putea obține cetățenia spaniolă fără să renunțe la cea română

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cei peste un milion de români din Spania vor primi în curând o veste mult-așteptată. Vor putea avea dublă cetățenie, adică să o obțină pe cea spaniolă fără să renunțe la cea română.

Textul acordului dintre cele două țări a fost deja agreat de ambele părți, spun surse guvernamentale. Documentul va fi semnat în curând, când premierul spaniol va veni în țara noastră. Statutul de cetățean spaniol aduce, în primul rând, acces pentru români la joburi mai bine plătite, dar și la funcții în poliție, armată sau administrație.

Acordul care ar urma să fie semnat în primele luni din acest an prevede că românii plecați în Spania vor putea solicita cetățenia spaniolă și să o păstreze pe cea română. În prezent, ei trebuie să renunțe la cetățenia română ca să o obțină pe cea a statului iberic.

Textul acordului între cele două țări este finalizat și agreat, iar documentul ar urma să fie parafat cu ocazia vizitei premierului spaniol Pedro Sanchez în țara noastră. Practic, România ar fi a treia țară cu care Spania are un astfel de acord de dublă cetățenie, celalelalte două fiind cu Portugalia și Franța. De altfel, în toamna lui 2022, premierul spaniol Pedro Sanchez anunța că a fost creat un grup de lucru care va analiza posibilitatea recunoașterii dublei cetățenii, oficialul fiind un susținător al acestei schimbări.

Pentru cei peste un milion de români din Spania, dubla cetățenie va fi un vis împlinit, spun reprezentanții diasporei. Statutul de cetățean spaniol le permite accesul la joburi mai bine plătite, în administrație sau în alte sectoare precum ordine publică și educație. Mai mult, în baza pașaportului spaniol românii vor putea călători fără vize în majoritatea statelor globului.

Citește și
romani Spania
Revelion românesc la Madrid. Ce au pățit sute de români din Spania care au fost dați afară de la petrecerea de Anul Nou

Ciprian Bălțoiu, fost consul Ambasada României în Spania, ziarist Radio Românul: „Pașaportul spaniol a fost declarat cel mai bun la nivel mondial și asta ar însemna pentru români că ar putea călători și în Statele Unite fără niciun fel de viză”.

Mulți români au ajuns în Spania încă de acum 20 de ani, de tineri, iar acum formează a doua mare comunitate de emigranți din Spania, după marocani, potrivit datelor Ministerului de Externe. 600 de mii de români au rezidență oficială acolo, cei mai mulți în zona marilor orașe, precum Madrid, Valencia și Barcelona.

Daniel Țecu, președinte FADERE: „E o diferență între a fi rezident în Spania și a fi cetățean spaniol. Ca să fii pompier, funcționar public e nevoie să fii cetățean, nu e suficient să fii rezident. În învățământ - dacă vrei să ai un post titular trebuie să fii cetățean”.

Cine lucrează în Spania cu forme legale are o asigurare în baza căreia poate beneficia de acces la serviciile medicale publice, ca orice cetățean rezident legal. La fel, accesul la educație, precum si formalitățile ar fi mai rapide în relația cu institutuțiile statului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult