Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Certificatul verde european, lansat la 1 iulie. De unde vor putea românii să îl descarce

Your browser doesn't support HTML5 video.

Șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a susținut o conferință de presă la Palatul Victoria alaturi de secretarul de stat Andrei Baciu. Printre temele de discuție s-a numărat și lansarea certificatului verde european.

 

 ”Certificatul digital european privind COVID, se lucrează de mai bine de două luni de zile, cu toate instituţiile implicate. Suntem în grafic cu tot ceea ce trebuia să facem până în acest moment”, a afirmat, joi, Andrei Baciu.

Acesta a precizat că certificatul ne va ajuta, la nivel european, să avem o abordare integrată.

”Pentru a avea o abordare uniformă la nivel european (...) s-a creat acest certificat digital european privind COVID. Va facilita călătoriile înre state, pentru a limita timpul de aşteptare la punctele vamale. Pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că toate dovezile pe care le prezentăm sunt veridice. Este esenţială autenticitatea. Noi vom folisi în România modelul prezentat de Comisia Europeană – cu cod QR, care va garanta veridicitatea”, a mai precizat Baciu.

De unde poate fi descărcat 

 

Citește și
Vaccinare
Cîţu, despre campaniile de vaccinare: Vreau să păstrăm România sub 3 la mie

Acesta a explicat că certificatul este programat pentru a fi lansat la 1 iulie, iar în România va exista un portal dedicat.

”Vom lansa un website, unde ne vom crea un cont, ne autentificăm şi, pe baza contului creat, vom primi pe mail un link de unde vom putea descărca acest certificat, care se referă la trei situaţii: se referă fie la vaccinare, faptul că suntem vaccinaţi, se poate referi la recuperare, la faptul că am trecut prin boală şi acest lucru este certificat de prezenţa unui rezultat PCR pozitiv, în trecutul nu foarte îndepărtat, sau, a treia posibilitate, absenţa bolii în acest moment - un rezultat PCR negativ", a explicat Baciu.

Secretarul de stat a menţionat că acest certificat digital european privind COVID va facilita călătoriile între state, pentru a scurta timpul petrecut în punctele vamale.

"Acest certificat ne va ajuta, la nivel european, să avem o abordare uniformă. A venit sezonul estival, a venit vara, situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit graţie măsurilor adoptate de România şi de alte state membre, graţie vaccinării, astfel că s-au putut ridica diversele restricţii şi s-au intensificat activităţile de turism, care vor veni la pachet cu o creştere a mobilităţii", a afirmat Baciu.

Certificatul digital privind COVID se va putea prezenta la punctul de trecere vamal în format fizic, pe hârtie, fie pe telefonul mobil, deoarece codul QR va putea fi scanat.

"Cel mai important lucru pe care vreau să îl ştim cu toţii e că aceste date nu sunt transmise, ele rămân în sistem şi practic se foloseşte această cheie digitală care certifică faptul că documentul este valid şi va fi garantat prin scanarea codului QR", a indicat Andrei Baciu.

Deşi acest certificat digital va fi valabil de la 1 iulie, şapte state membre l-au dat în funcţiune deja începând de marţi, 1 iunie.

Ce este certificatul verde european

 

Certificatul verde european este un document care va fi în vigoare timp de un an şi va cuprinde informaţii care să ateste dacă persoana titulară a fost vaccinată anti-COVID-19, dacă a trecut printr-o infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2 în ultimele şase luni sau dacă are un rezultat negativ la un test PCR efectuat în ultimele zile.

Certificatul va fi valabil în toate statele membre ale UE, plus Liechtenstein, Islanda şi Norvegia, pentru vaccinurile aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care până în prezent a autorizat vaccinurile Pfizer-BioNTech, Moderna, Astrazeneca şi Johnson&Johnson.

Documentul poate include şi alte vaccinuri neaprobate de EMA, dar aprobate de un stat membru, cum este cazul Ungariei, care foloseşte de asemenea vaccinul rusesc Sputnik V şi pe cel chinezesc Sinopharm, dar revine fiecărui stat membru să decidă dacă le consideră sau nu valabile.

Cetăţenii pot obţine aceste certificate dacă au fost vaccinaţi anti-COVID-19, dacă au un test PCR negativ recent, iar dacă doresc să arate că au anticorpi după o infectare vor trebui să deţină un test PCR pozitiv datat cu cel mult şase luni în urmă (180 de zile). Testele serologice nu sunt deocamdată recunoscute pentru a dovedi o infectare anterioară, dar Comisia Europeană are în vedere să evalueze o posibilă folosire a acestora după terminarea verii.

Scopul creării acestui certificat este să faciliteze călătoriile în interiorul UE, nu pentru a fi folosit, de exemplu, pentru redeschiderea evenimentelor culturale la nivel naţional, deşi statele membre pot decide să elaboreze norme proprii pentru a utiliza certificatul sanitar european şi în alte scopuri decât călătoriile externe.

Statele UE îşi rezervă dreptul de a impune măsuri suplimentare la graniţe, cum ar fi carantina sau testarea suplimentară, dar numai în situaţia în care situaţia epidemiologică se înrăutăţeşte. Într-un asemenea caz, statele membre vor trebui să notifice cu 48 de ore înainte Comisia Europeană şi celelalte state membre asupra acestor măsuri, precizând motivele care determină impunerea lor, durata, sfera de aplicare şi excepţiile prevăzute pentru titularii certificatelor.

În practică, fiecare stat membru va avea libertate deplină să decidă, de exemplu, dacă acceptă intrarea persoanelor vaccinate cu o singură doză de vaccin Pfizer, AstraZeneca sau Moderna, vaccinuri a căror schemă completă cuprinde două doze. De asemenea, fiecare stat membru poate decide scurtarea la mai puţin de 180 de zile a termenului de valabilitate pentru un test PCR pozitiv, în cazul persoanelor care doresc să arate astfel că sunt imunizate şi nu s-au vaccinat şi nici nu au un test PCR negativ efectuat în ultimele zile. În orice caz, vor fi refuzate testele PCR care nu au fost efectuate de personal medical autorizat.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult