Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Val istoric de pensionări din Poliția Română. S-au grăbit să prindă majorarea de 14% din ianuarie. Exemplu de calcul

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poliția Română se confruntă cu un val istoric de pensionări din toate structurile. Aproape 4 mii de angajați au renunțat anul trecut la uniforme și au preferat să-și caute un alt loc de muncă, în timp ce iau și pensie.

Cei mai multi, spun sindicaliștii, au fost în luna decembrie, după ce și-au dat seama că diferența între a fi salariat sau pensionar este de doar câteva sute de lei.

După un an plin de proteste, în care politiștii au ieșit în stradă și au cerut salarii restante și condiții mai bune de muncă, 3.915 dintre cei care îndeplineau condițiile de pensionare au ales să părăsească sistemul. Cei mai mulți sunt politiști de frontieră, de la imigrări, ordine publică, investigații criminale și circulație, cu o medie de vârstă de 50 de ani. Aproape jumatate dintre aceștia și-au depus cererile în luna decembrie.

Cosmin Andreica - președintele sindicatului Europol: "Un polițist care îndeplinea deja condițiile de pensionare, dacă rămânea în sistem, beneficia de o creștere salarială de 5%, iar dacă se pensiona în luna decembrie, în luna ianuarie beneficia de indexarea pensiilor cu 13% și când și-au făcut calculele i-a determinat să renunțe la salariul de 4 mii de lei pentru pensia de 3.500 - 3.600 lei și să-și caute un job la privat."

Spre comparație, în luna ianuarie pensia medie de stat din România a fost de 2.289 de lei, deci cu 35% sub pensia încasată de un polițist ca în cazul de mai sus. Tot spre comparație, un veteran de război (în ianuarie erau în evidență doar 712 persoane) a încasat o pensie medie de 4.299 de lei.

În lipsa lor, deficitul de personal cu care se confruntă ministerul de interne se adânceste și va depăși 20 de mii de angajați. În urmă cu o saptamână, ministrul afacerilor interne Catalin Predoiu a declarat că are un plan pe mai mulți ani.

Cătălin Predoiu, pe 23 ianuarie: "O să acoperim din promoțiile Academiei de Poliție, dar și a școlilor de agenți și de pregătire profesională, în același timp, completând într-o procedură de atragere a forței de muncă din sursă externă."

Cosmin Andreica - președintele sindicatului Europol: "Am văzut că ministerul se rezumă la a spune că au plecat 3 mii și încadrăm 2500 și suntem tot acolo. Nimic mai fals, pentru că un politist cu experiență 25 de ani nu are cum să fie înlocuit de un tânăr încadrat din sursă externă sau care a făcut 6 luni pregătire teoretică la școalaa de agenți de poliție."

Sute de pensionări s-au înregistrat și în domeniul justiției. Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, anul trecut s-au pensionat 462 de judecători și procurori dintr-un total de 871 care îndeplineau condițiile. La ultimul bilanț al CSM există un deficit de personal de câteva sute de angajați. Din aceasta cauză, procurorii parchetului ICCJ, de exemplu, au fost nevoiți să soluționeze câte 468 de dosare fiecare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult