Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vagonul unui marfar s-a dezmembrat în mers, în Vâlcea. Piesa căzută pe șine a provocat deraierea locomotivei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Incident după incident pe calea ferată din România. De această dată, vagonul unui marfar s-a dezmembrat în mers, în județul Vâlcea, iar piesa desprinsă și căzută pe șine a provocat deraierea locomotivei care împingea garnitura.

Pagubele sunt doar de ordin material, însă în zonă s-au scurs două tone de motorină. Trenul, compus din 25 de vagoane încărcate cu cărbune, a plecat de la Berbești, Vâlcea, și urma să ajungă lângă Băbeni, în curtea Complexului Energetic Oltenia. La kilometrul 22, locomotiva din spate a trenului a deraiat. Pur și simplu, o piesă a căzut, în mers, din angrenaj. Rezervorul de combustibil al locomotivei s-a spart și circa două tone de motorină s-au scurs pe sol. Specialiștii au constatat că șuruburile unui tampon au cedat, iar piesa căzută pe sine a provocat deraierea. Laurențiu Dumitru, directorul Agenției de Investigare Feroviară Română: „Chestiunea care a fost identificată acolo a fost căderea unei piese de la un vagon care a produs acea deraiere de osie." Daniel Duță, responsabil regional CFR Marfă: „S-au rupt niște șuruburi efectiv, s-au forfecat. Se poate intâmpla oricând, fieru-i fier!" Vagonul, cu o vechime de peste 20 de ani, a fost reparat ultima oară în 2021 și era programat pentru o nouă operațiune de mentenanță în 2027. Potrivit regulilor CFR, ar fi trebuit verificat de un revizor tehnic, înainte să plece la drum. Daniel Apostolache, director general CFR Marfă: „Am dispus o anchetă internă imediat să vedem dacă tamponul era asigurat conform instrucțiunilor în vigoare sau a fost o eroare umană a salariatului care a revizuit trenul." Liderii sindicatelor din transportul feroviar spun însă că oamenii nu pot suplini lipsa de investiții în material rulant și cale ferată. La noi, situația este dezastruoasă, inclusiv la trenurile de călători. Potrivit reprezentanților CFR Călători, 80 la sută din cele 400 de locomotive ale companiei, circulă fără revizie capitală. Rodrigo Maxim, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari: „Am ajuns la limita siguranței circulației. Hai să începem din anul 2023 să dăm 51 la suta la transportul feroviar. Că am văzut că autostrazi oricum nu avem!" Acest incident, din fericire fără victime, vine după tragedia petrecuta săptămâna trecută, în gara din Galați. O femeie de 53 de ani și-a pierdut viața, după ce o locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon. Alte trei persoane au fost rănite. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult