Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Universitatea din România care a semnat un contract cu MApN. Ce va produce pentru armată

Your browser doesn't support HTML5 video.

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați va începe să producă sisteme de protecție a datelor pentru armată.

Anunțul a fost făcut la inaugurarea unei hale de micro-producție IT, când a fost semnat și un prim contract cu o companie românească aflată în parteneriat cu Ministerul Apărării.

Studenții și îndrumătorii lor vor lucra atât pe partea de cercetare, cât și în producție.

Hala de microproducție a Facultății de Automatică din Galați a fost construită pentru activități de cercetare în hardware și software, robotică sau utilizarea resurselor regenerabile de energie.

Deocamdată, aici lucrează tehnicienii și inginerii din facultate, dar vor avea acces și doctoranzii sau cei de la masterate.

Studentă: „Pentru că suntem anul trei, cred că e momentul oportun să intrăm pe chestii de genul ăsta.”

Prof. dr. Lucian Georgescu, rectorul Universității Dunărea de Jos, Galați: „Deocamdată se lucrează pentru armată. Respectiv toate sistemele de protecție împotriva furtului prin câmpurile electromagnetice."

Pentru noua clădire au fost folosite resursele universității, iar echipamentele au fost cumpărate printr-un proiect de cercetare de o jumătate de milion de euro, bani de la Guvern și fonduri europene.

Student: „Îmi doresc să mă dezvolt pe partea asta, tehnologică, eu necunoscând prea bine echipamentele. Și aș vrea să încep să învăț."

Student: „Într-un final avem posibilitatea ca să testăm mai multe dispozitive de ultimă generație și totodată să ne îmbunătățim cunoștințele."

Cristinel Tanasă, reprezentant companie de tehnologie: „În prima parte a contractului se va face cercetare în materialele de ecranare, care vor fi aplicate în tehnologia tempest. După care se intră într-o parte de dezvoltare experimentală, în care se vor aplica aceste măsuri pe diverse componente IT.”

Același proiect de cercetare include și un centru de microscopie electronică și o stație ITP și service pentru mașini cu motoare termice și electrice. Aceste trei unități, care reprezintă și surse de autofinanțare pentru universitate, au fost incluse într-un program cu o valoare de 1,2 milioane de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult