Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ungaria interzice o zi accesul camioanelor. Vor fi afectați și șoferii români

Autoritățile de Frontieră din Ungaria interzic, timp de o zi, accesul camioanelor cu o capacitate de peste 7,5 tone pe teritoriul țării, în contextul în care în 1 noiembrie se sărbătorește „Ziua Tuturor Sfinților”, declarată zi de sărbătoare națională.

Interdicția va intra în vigoare miercuri la ora 23.00 și se va aplica până joi la ora 23.00. În acest interval, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Pentru camioane, Ungaria va menţine şi restricţiile de trafic pentru sfârşitul de săptămână, începând de sâmbătă, ora 23.00 (ora României), până duminică la aceeaşi oră.

Astfel, șoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

„Reamintim faptul că la graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care, la reluarea traficului poliţiştii de frontieră români vor coopera cu autorităţile de frontieră din Ungaria, în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ pentru acest tip de mijloace de transport”, a anunțat Poliţia de Frontieră.

Citește și
Accident
Roman condamnat in Ungaria. Dupa ce a condus 44 de ore fara pauză, a omorat trei oameni

La reluarea traficului peste graniţă, camioanele vor fi redirecţionate spre toate punctele de frontieră, pentru a se evita formarea unor coloane mari de automarfare.

Autorităţile se aşteaptă să se formeze coloane mai ales înainte de punctele Nădlac II, Vărşand, Borş şi Petea. În urmă cu o săptămână, mii de camioane formaseră coloane mari la ieşirea ţară prin punctele de la graniţa cu Ungaria, tot în urma unei restricţii de 24 de ore impusă de Ungaria pentru o sărbătoare naţională.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult