Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Unde a fost Ministrul de Interne, la slujba de Înviere. „Să vă păstrați vie speranța”. FOTO

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost la slujba de Înviere, la Biserica Pompierilor „Sf. Mare Mucenit Gheorghe și Ierarh Iosif cel Nou de la Partos”, din Capitală.

Carmen Dan a participat la slujba de Înviere alături de pompieri și de alți lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne.

Imediat după slujbă, ministrul a ciocnit ouă vopsite cu cei prezenți la biserică.

Cu numai câteva ore înainte de Înviere, Carmen Dan a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj pentru Sărbătoarea Paștelui. 

„Cu sufletul plecat în rugăciune și așteptând momentul Învierii Domnului, îmi îndrept gândul către voi, toți cei care citiți aceste rânduri.

Sunt sincere, sunt scrise din inimă și au la bază învățătura creștină care ghidează pașii spre bunătate, căldură, altruism și umanitate.

Citește și
patriarhul daniel
Mesajul Patriarhului Daniel pentru români cu ocazia Paștelui

Haideți să ne facem cadou, de Paști, zâmbetul unui seamăn! Gestul nu trebuie să fie de amploare, sau făcut în lumina reflectoarelor. Este suficient dacă ajunge acolo unde trebuie, la suflet.

Putem fi umărul de care un om are nevoie, la un moment dat. Putem fi îmbrățișarea care face bine cuiva încercat de soartă. Putem să dăruim din ce e al nostru și, în acest fel, să devenim mai bogați spiritual.

Vă doresc tuturor putere pentru a depăși orice obstacol, cu fruntea sus și cu demnitate! Vă doresc să fiți înconjurați de oameni de calitate și să vă bucurați de sentimente împărtășite! Vă doresc să vă păstrați vie speranța și să aveți parte de protecție divină!

Sărbători binecuvântate cu lumină și pace!”, a scris Carman Dan.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult